Andrei Năstase: Ziua limbii e ziua identității noastră naționale, ziua în care înțelegem mai bine să prețuim ceea ce ne unește și ne ajută să conviețuim frumos împreună
Andrei Năstase, candidat desemnat la funcția de Președinte al Republicii Moldova, în cadrul unui live pe Facebook – alături de soția și fiica sa, a venit cu un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Limbii Române.
Politicianul a spus că, incontestabil, sărbătoarea „Limba noastră cea română” poartă în sine un ecou al renașterii, al trezirii unei conștiințe naționale care a zăcut adormită sub straturile istoriei.
„În 1989, anul schimbării și al curajului, care au culminat cu decretarea Limbii române drept limbă de stat, au apărut primele ziare în grafie latină, adevărate bastioane ale identității noastre naționale. Deșteptarea și Glasul au fost mai mult decât simple publicații; ele au fost făclii aprinse în întuneric, vestind o nouă eră a libertății de exprimare și a redescoperirii rădăcinilor noastre adânci și de nezdruncinat.
Aceste ziare, tipărite în grafie latină, nu doar au marcat o victorie simbolică asupra regimului sovietic, ci și au reînviat speranța unui popor dornic să-și revendice trecutul și să îmbrățișeze viitorul. Pagini încărcate de emoție, de bucurie și de mândrie au dezvăluit un adevăr prea mult timp ascuns: limba noastră e vie, e puternică, ne-a ținut uniți în vremurile cele mai grele și este temelia pe care se sprijină însăși ființa noastră națională. Fiecare cuvânt scris în grafie latină a fost un act de rezistență, un strigăt de libertate și o declarație de apartenență la un neam care nu a încetat niciodată să lupte pentru dreptul său de a exista”, a relatat el.
Andrei Năstase a mai menționat că, astăzi, la 31 august, trebuie să ne amintim de curajul și determinarea celor care au făcut posibilă apariția acestor publicații. „Deșteptarea, Glasul, Literatura și Arta, revista Basarabia și multe altele rămân mărturii ale unei revoluții profunde, care a redat poporului nostru dreptul de a-și rosti și scrie limba în toată splendoarea ei, așa cum a fost dintotdeauna menită să fie—o limbă a inimii, a spiritului și a libertății. Aceste publicații nu au fost doar simple ziare; ele au fost purtătoarele unui ideal, un ideal care astăzi ne inspiră să păstrăm, să prețuim și să transmitem mai departe moștenirea noastră lingvistică.
Mă bucur că printre marile personalități ale timpului care au făurit aceste file de istorie e și fratele meu, semnatarul Declarației de independență, Vasile-Andrei Năstase, care, împreună cu un grup de temerari, riscându-și libertatea, a adus acasă ziarul Deșteptarea, tipărit în mod clandestin la Vilnius, iar apoi s-a integrat în echipa Glasului, revistă fondată la propunerea marelui nostru scriitor Ion Druță.
Curajul și dedicarea lor nu vor fi uitate, ci vor rămâne un exemplu viu pentru generațiile care vin, un exemplu de cum limba poate deveni scutul și sabia unei națiuni”, a remarcat candidatul desemnat.
„Ziua limbii e ziua identității noastră naționale, ziua în care înțelegem mai bine să prețuim ceea ce ne unește și ne ajută să conviețuim frumos împreună.
La mulți ani, Limba Română, oriunde ești prețuită!” – a mai spus fostul ministru.