Andrei Năstase: „Vom continua protestele, vom mobiliza oamenii, cetățenii din țară și Diasporă”

Andrei Năstase: „Vom continua protestele, vom mobiliza oamenii, cetățenii din țară și Diasporă”

Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a mulțumit tuturor celor care au protestat pe 26 și 27 august „împotriva dictaturii, indiferent de viziunile şi simpatiile lor politice”, transmite Oficial.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Andrei Năstase a scris că, a întâlnit oameni care au făcut mii de km pentru a fi alături la protest.

„Aș vrea, în mod special să le exprim o mare apreciere și admirație celor care au fost cu noi noaptea şi dimineața lângă monumentul lui Ștefan, atunci când am fost atacați în mod perfid. Pot să spun că cei mai mari patrioți ai acestei țări sunteți Dvs. Atâta timp cât există acești oameni, Republica Moldova are viitor. Voi sunteți adevărații apărători ai Independenței. Anume Dvs luptați pentru viitorul nostru, luptați pentru interesele celor mulți. Printre aceştia au fost 2 persoane cu dizabilităţi, un nevăzător care în urma acţiunilor violente a pierdut cunoştinţa şi o persoană în scaun cu rotile asupra căreia a fost aplicat un comportament inuman, fiind aruncat fără milă de cei care au obligaţia să apere atât cetăţenii cât şi independenţa ţării. O bună parte din cei care ne-au atacat au fost așa-zișii „sportivi”. Nu era nici o justificare să apeleze la acele formațiuni paramilitare ilegale. Au făcut-o cu scop de intimidare şi din frică. Vreau să le spun simplu: toți vor răspunde penal pentru acțiunile lor ilegale. Nimeni nu va scăpa de răspundere penală pentru executarea unor ordine ilegale, atît cei care au fost filmați, cat si cei care se ascundeau sub maşti”, a scris Năstase.

Potrivit lui Năstase, vor acorda ajutor tuturor celor care au fost agresați.

„Echipa noastră de juriști în momentul de faţă pregătesc un dosar întreg care va sta la baza declanșării plângerilor penale împotriva abuzurilor. O parte dintre aceste materiale vor ajunge pe masa judecătorilor de la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, iar în întregime vor constitui un rechizitoriu împotriva călăilor regimului mafiot. Vom face în continuare presiuni asupra acestui regim criminal. Presiune politică prin consolidarea forțelor democratice, consolidarea societății, pregătirea pentru schimbarea puterii, prin presiunea străzii și prin alegeri democratice, nu alegeri aranjate de cei doi bandiți. Presiune prin proteste: vom continua protestele, vom mobiliza oamenii, cetățenii din țară și Diasporă. Presiune pe plan internațional: dialog cu partenerii europeni, cu statele membre; cu organizațiile internaționale. Vom continua sa informăm despre crimele regimului și vom depune eforturi să contribuim la întoarcerea miliardului furat de la cetăţeni. Vom lupta pe toate planurile şi vom folosi toate căile. Abuzurile ne-au făcut şi mai uniţi, mai puternici şi mai determinanţi în lupta noastră”, a punctat el.

Totodată, Andrei Năstase a menționat că, este nevoie de o mobilizare masivă împotriva acestui regim, în ţară şi Diasporă.

„Continuăm să lucrăm în cadrul Comitetului de Rezistentă ACUM pentru a pregăti acţiunile imediat următoare. Vă îndemn să ne ținem uniți, să ne ţinem tari. Să rezistăm ÎMPREUNĂ!”, a mai scris Năstase.

Mihaela Rotari

Share