Andrei Năstase: „Voi avea toleranță ZERO față de lumea interlopă și față de bandiți și voi pune capăt dezmățului din zona transnistreană!”
În cea mai recentă declarație a sa cu privire la tema siguranței cetățeanului și a securității naționale, candidatul Platformei Demnitate și Adevăr la alegerile prezidențiale, Andrei Năstase a declarat tranșant că-și va asuma o ofensivă fără precedent împotriva lumii interlope și împotriva celor care șantajează mediul de afaceri, informează OFICIAL.
„În primul rând, vreau să comunic fiecărui cetățean al Republicii Moldova că personal, în calitate de viitor președinte, voi avea toleranță ZERO față de lumea interlopă, față de bandiți, față de cei care șantajează astăzi mediul de afaceri și voi obliga toate instituțiile statului, în baza prerogativelor constituționale ale președintelui, să curețe Moldova de astfel de indivizi, până la ultimul”, a spus el.
Mai mult decât atât, Andrei Năstase a declarat că nu va mai permite justiției să curețe trecutul infractorilor. „Nu voi mai accepta, în calitate de președinte, nici un fel de artificiu juridic, atât din partea procurorilor cât și din partea judecătorilor, care să permită curățarea trecutului infracțional al unuia sau altuia”, a precizat politicianul.
Referindu-se la tema securității naționale, liderul Platformei DA a declarat că nu va mai accepta nici un fel de compromis, mai ales că cele mai recente evenimente din zona de securitate transnistreană provoacă o neliniște firească în rândul tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Năstase a declarat că în calitate de președinte, comandant suprem al armatei și președinte al Consiliului Superior de Apărare va opri, prin abordări și ordine clare și ferme, dezmățul din zona de securitate transnistreană.
„În ceea ce privește securitatea națională, am de gând să impun tuturor instituțiilor cu atribuții pe acest domeniu o conduită fermă, angajantă și foarte responsabilă. Am spus și o repet, ceea ce se întâmplă astăzi în regiunea de securitate transnistreană este rezultanta oportunismului politic și a mediocrității cu care acest președinte toxic, Igor Dodon, a administrat, în folos propriu și electoral, tema transnistreană. Transnistria nu se negociază, se recuperează. Sunt hotărât să pun imediat capăt dezmățului din zona de securitate și să asigur fiecărui cetățean siguranța garantată de Constituție. Dacă un singur cetățean nu se simte în siguranță în Republica Moldova, atunci întreg sistemul nostru de securitate este compromis. Exact acest lucru se întâmplă acum. Eu voi pune punct acestei situații, deoarece sunt un bărbat care știe ce trebuie făcut, cunosc la detaliu codul militar și voi reuși, fără nici un fel de probleme, prin puterea exemplului, onestitate, hotărâre și determinare, să ofer tuturor forțelor noastre de securitate un model corect de lider și comandant suprem”, a subliniat Năstase.
Doina Secrieru