Andrei Năstase: S-a demonstrat că adevărul este de partea noastră

Andrei Năstase: S-a demonstrat că adevărul este de partea noastră

„Prin nevalidarea alegerilor locale de anul trecut, din 2018, pentru Primăria Capitalei, orașul nostru a rămas practic fără o administrare conformă cu voința populației, lucru cu care nu ne-am conformat”. Aceasta a declarat Andrei Năstase, candidatul la șefia capitalei, cu referire la decizia Curții de Apel, informează OFICIAL.

„Protestele masive au fost auzite de către partenerii noștri de dezvoltare, astfel încât nu au întârziat să apară reacțiile clare ale Ambasadei SUA și Delegației Uniunii Europene la Chișinău care au condamnat public deciziile justiției controlate politic și mafiotic. Au urmat două Hotărâri zdrobitoare ale Parlamentului European, care practic au reprezentat începutul sfârșitului pentru regimul cleptocratic, antipopular și antidemocratic de la Chișinău. Mulțumesc, pe această cale, Curții Europene a Drepturilor Omului, judecătorilor de acolo, care în scurt timp au comunicat cererea mea și au cerut explicații Guvernului Republicii Moldova. Doar datorită faptului că cererea pe care am depus-o la Curtea Europeană a trecut filtrul pe care peste 95% din adresările la CEDO nu-l trec, doar datorită faptului că Înaltă Curte Europeană a comunicat cererea și a cerut explicații Republicii Moldova, după o vădită întârziere, după mai bine de un an de zile, a apărut această decizie judecătorească care, doar într-un fel, a pus capăt unei nedreptăți nemaiîntâlnite în spațiile democratice ale lumii”, a mai adăugat Năstase.

În același timp, el a susținut: „ACUM putem spune cu tărie că nu sunt doar primarul ales al Chișinăului, ci și primarul legitim și oficial al Capitalei! Am o datorie morală față de oamenii care m-au ales, care mi-au încredințat votul, care au avut încredere! Nu pot să nu fiu alături de ei, să nu-i asigur că vom face schimbări fundamentale la Chișinău și în suburbii prin implementarea unor proiecte economice, sociale și culturale de anvergură”.

„S-a demonstrat că adevărul este de partea noastră! ACUM nu trebuie decât să ieșim masiv la vot pe 20 octombrie și să reconfirmăm victoria noastră de anul trecut! Vă propun tuturor, așa cum am făcut și anul trecut, o viziune modernă și europeană de dezvoltare a comunității noastre. Chișinăul trebuie să fie orașul fanion de la frontiera de Est a Uniunii Europene, trebuie să fie un model de dezvoltare pentru toată țara, trebuie să fie orașul în care vrem să trăim”, a conchis candidatul la șefia Chișinăului.

De menționat că, ieri, Curtea de Apel a validat alegerile pentru Primăria municipiului Chișinău din 3 iunie 2018.

Mihaela Conovali

Share