Andrei Năstase pregătește dosarul pentru CEDO: Pentru că nu despre crucifixul de la MAI este vorba, nu despre mine sau despre decizia mea de atunci…
Andrei Năstase, fondator al Platformei Demnitate și Adevăr (DA), fost ministru al Afacerilor Interne, afirmă că, într-o țară în care Crucea devine subiectul unor surprinzătoare tranzacții juridice și politice, dublate de neimplicarea complice și periculoasă a unei societăți încremenite încă în tăcerea fatală a ultimilor 30 de ani, viitorul nostru pare că va fi mai degrabă o copie palidă a trecutului de care, cel puțin declarativ, încercăm să ne desprindem în fiecare zi, informează OFICIAL.
„Am învățat să nu judec și să nu condamn acele spirite șchioape care își mărturisesc zilnic neputințele la adăpostul unor așa-zise valori și principii ciopârțite de puținătatea moralei creștine care ne străjuiește atât de tânăra noastră democrație.
Am mai învățat să nu mai am așteptări și să înțeleg, pe cât îmi este mie cu putință, că noi, oamenii, nu suntem toți la fel, nu ne dorim aceleași lucuri și nu suntem dispuși să facem eforturi similare pentru a ne construi împreună societatea de care avem cu toții atât de mare nevoie. Am învățat multe. Am priceput și mai multe. Însă, indiferent cât de multe vor mai fi lecțiile pe care eu, tu, noi toți, urmează să le învățăm, nu voi putea niciodată, dar absolut niciodată, înțelege motivele pentru care decidem, în instanțele de judecată, să ne întoarcem cu spatele la Dumnezeu!
Pentru că nu despre crucifixul de la MAI este vorba, nu despre mine sau despre decizia mea de atunci…ci despre noi toți, despre credința noastră și despre ce va mai rămâne din noi dacă vom continua așa!”, a declarat politicianul, într-o postare pe Facebook.
Acest act de blasfemie și de discreditare a credinței, a justiției și a instituțiilor statului – a subliniat Năstase – trebuie să fie abrogat. „Iar pentru asta voi depune imediat o cerere de revizuire a hotărârii criminale emise recent și voi pregăti dosarul pentru CEDO.
Nu vă atingeți de Cruce, nu scoateți pe Dumnezeu din instituții, pentru că de aici și până la haos nu e decât un pas”, a conchis politicianul.
Cristina Gurez