Andrei Năstase îndeamnă cetățenii să se alăture echipei sale
Andrei Năstase, candidat desemnat la funcția de Președinte al Republicii Moldova, în cadrul unui live pe Facebook – susținut împreună cu o parte a echipei sale, a spus că ei vor merge prin localități pentru a discuta cu cetățenii și pentru a-i îndemna să se alăture echipei și să semneze pentru susținerea candidaturii sale în cursa electorală.
„Doar într-o singură zi am adunat un număr destul de mare de semnături. Și am putea să o facem foarte repede, dar am zis să mergem din casă în casă și să vorbim cu fiecare familie… din păcate, atâtea câte au mai rămas, pentru că mulți pleacă și pleacă din țară”, a declarat politicianul.
Andrei Năstase a spus că are nevoie de sprijinul cetățenilor, dar și că a fost și va rămâne alături de cetățeni.
El a mai precizat că ex-deputata Inga Grigoriu conduce grupul de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în susținerea lui Andrei Năstase, candidat independent la alegerile prezidențiale.