Andrei Năstase: „Este momentul să decidem ce avem de gând să facem cu țara și cu familiile noastre”
Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase susține că, Republicii Moldova îi este locul în Europa civilizată, informează OFICIAL.
„Oameni buni, acum, când am văzut, care sunt cei care țin Moldova în întuneric, prin ezitările lor, prin nesimțirea și iresponsabilitatea lor, când i-am văzut pe cei care țin cu adevărat Moldova departe de Uniunea Europeană, este momentul să decidem ce avem de gând să facem cu țara și cu familiile noastre! Cei care țin Moldova departe de Uniunea European, nu va vor spune astăzi, ceea ce noi o sa va spunem! Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a reușit să finalizeze negocierile pentru un pachet de asistență financiară parțial nerambursabilă pentru România în valoare de, ATENȚIE, 80 de miliarde de euro! Asta înseamnă de câteva ori bugetul Republicii Moldova! Iată unde ne este locul, în Europa civilizată, nu în întunericul tenebros al intereselor lui Dodon și ale complicilor săi de ieri și de azi!”, a spus Năstase.
În context, Andrei Năstase a lansat un apel către toți primarii din RM.
„Oameni buni, voi sigur pricepeți cel mai bine că fără bani, nu se poate face nimic pentru dezvoltarea comunităților noastre! NU faceți jocul lui Dodon! Veniți lângă cei care pot garanta un parcurs european pentru RM! Alegeți cu fermitate calea adevărului, a Demnității! Iar adevărul este foarte simplu! Bine nu ne va fi niciodată dacă nu alegem EUROPA! 80 de miliarde de euro! Acolo sunt banii, acolo este bunăstarea și justiția! Veniți lângă Platforma DA, cel mai asumat partid pro-european din RM! Aveți încredere, haideți să punem punct, prin deciziile noastre la toata aceasta situație dezastruoasă pentru oameni și pentru țară!” SCURT: România primește sume uriașe de la UE, noi primim oportunism politic, mizerie, compromis, calcule electorale, incompetență de la politicienii moldoveni! De ce se întâmplă asta, pentru ca suntem mințiți și pentru că propaganda din Est și din Vest face ravagii! 80 de miliarde de euro, cam asta înseamnă Europa, asumare, responsabilitate, adevăr, muncă și respect! ALEGEM corect și câștigăm! Candidez, acolo vreau să ajungem cu toții și vom reuși! Pot face asta, în calitate de președinte, alături de voi! Moțiunea a fost decisă în Parlament, de Țîrdea, Filip, Bolea, Diacov și alții ca ei. Președintele se alege la urna de VOT! Este rândul nostru!”, a conchis Năstase.
Cristina Pendea