Andrei Năstase: E timpul să ne pregătim de ample acțiuni de protest
Blocul ACUM, astăzi, în urma refuzului Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) de a alege conducerea Parlamentului și a vota inițiativele legislative antioligarhice, anunță că „e timpul să ne pregătim de ample acțiuni de protest”, informează OFICIAL.
Președintele fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate, Blocul ACUM”, Maia Sandu, s-a referit la invitația Blocului ACUM pentru PSRM. „Blocul ACUM a mai făcut o încercare de deblocare a situației din Parlament. Am sperat că sunt și alți deputați care vor să lucreze în interesul oamenilor care i-au ales. Noi credem că, demontarea sistemului corupt este posibilă, este un proces complicat, dar real”, a declarat Sandu.
În același timp, liderul a comunicat că: „noi, în continuare, suntem deschiși să discutăm aceste legi și modul în care putem să ajungem la votarea acestor legi”. „Dacă nu va fi un răspuns pozitiv, atunci ei trebuie să-și asume responsabilitatea pentru declanșarea alegerilor anticipate și cel mai grav – pentru menținerea regimului oligarhic”.
Președintele fracțiunii „ACUM Platforma DA”, Andrei Năstase, a vorbit despre o alianță „nedeclarată”. „Suntem martori la faptul că, în prezent, există o alianță nedeclarată, o majoritate compusă din parlmanetarii din PSRM, PDM și Partidul Șor. Această majoritate a facut nefuncțional un Parlmant întreg. Considerăm că e timpul ca această majoritate să-și asume public acest lucru, să aibă curaj și să anunțe public cetățenilor Republicii Moldova. Totodată, să-și asume aprofundarea crizei din țară”, a declarat Năstase.
Prin urmare, Năstase a anunțat despre o acțiune de protest. „Cred că e timpul să ne pregătim de ample acțiuni de protest împotriva celor care își bat joc de țară”.
„O să revenim cu informații despre protest”, a conchis Maia Sandu.
Amintim că, Blocul ACUM a invitat PSRM-ul, astăzi, la o Sesiune Specială a Parlamentului, pentru a alege conducerea Parlamentului și a vota inițiativele legislative antioligarhice. La rândul lor, socialiștii, printr-un comunicat de presă, au calificat propunerea – „nefondată și care nu merită să fie luată în considerare”.
Mihaela Conovali
Da-ti doua palme, si nu mai prosti lumea cu ai tai 200 lei pentru proteste