Andrei Năstase a participat la Summit-ul liderilor regionali și locali ai Partidului Popular European, la București
La invitația președintelui Partidului Național Liberal (PNL), Ludovic Orban, Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, copreședinte al Blocului ACUM PLATFORMA DA și PAS, a participat la Summit-ul liderilor regionali și locali ai Partidului Popular European, desfășurat la București, informează OFICIAL.
Potrivit unui comunicat de presă, evenimentul privind viitoarea configurație a Parlamentului European, care va fi decisă în urma alegerilor europene de pe 26 mai, a participat Președintele României, Klaus Iohannis, candidatul PPE la președinția Comisiei Europene, Manfred Weber, Secretarul General al PPE, Antonio Lopez-Isturiz, peste 150 de lideri regionali și locali din Europa și peste 3000 de aleși locali ai PNL din România.
„Evenimentul a fost unul emblematic pentru paradigma politică europeană reprezentând momentul referențial care mi-a întărit încă o dată convingerea că ideile, valorile și principiile sunt mult mai importante decât interesele de grup, personale, punctuale de cele mai multe ori egoiste ale politicienilor”, a declarat Andrei Năstase, pentru presa română.
Totodată, Andrei Năstase a discutat atât cu Secretarul General al PPE, Antonio Lopez-Isturiz, cât și cu Manfred Weber, candidatul PPE la președinția Comisiei Europene. „Temele abordate au avut legătură, în mod evident, cu preocuparea celor din blocul ACUM, față de nevoia imediată de implementare a unui set de reforme sociale și politice esențiale la Chișinău și cu parcursul european al Republicii Moldova. Liderii PPE, actualii și viitorii conducători de jure și de facto ai Europei, au declarat că sunt la curent cu întreaga dinamică socială și politică din Republica Moldova, știu foarte bine cum s-au desfășurat recentele alegeri parlamentare și monitorizează în continuare viitoarele evenimente politice. Andrei Năstase le-a cerut interlocutorilor săi menținerea Moldovei și a năzuințelor europene ale cetățenilor țării pe agenda instituțiilor UE, la rându-i fiind încurajat să continue împreună cu colegii săi parlamentari lupta pentru eliberarea țării din captivitate și edificarea unui veritabil stat de drept, primind asigurarea că Europa va evalua critic deciziile care vor fi luate la Chișinău și se va poziționa ulterior cu maximă obiectivitate pe acest subiect. Evenimentul de la București a dat măsura determinării cu care liderii PPE vor să ofere tuturor cetățenilor bătrânului continent certitudinea că Europa este VIITORUL”, se spune în comunicat.
Potrivit aceluiași comunicat, s-a reiterat că „valorile și principiile democratice nu vor fi niciodată negociate în spațiul european, iar bunăstarea oamenilor este garantată tocmai de onestitatea și corectitudinea celor aleși în fruntea structurilor administrative locale, regionale și europene”. „De remarcat a fost modestia și responsabilitatea cu care liderii de astăzi și de mâine ai Europei și-au prezentat programul, ideile și abordările politice viitoare, atitudinea lor pozitivă și constructivă și mai ales decizia fermă de a construi un spațiu comunitar sigur și prosper pentru toți europenii”, se spune în comunicat.
Potrivit lui Andrei Năstase, aceasta reprezintă garanția că „partenerii de dezvoltare sunt cei în care trebuie să avem maximă încredere”. „În egală măsură, Partidul Național Liberal, liderii regionali, primarii de succes ai acestuia și liderii naționali în frunte cu președintele Ludovic Orban au fost și vor rămâne partenerii noștri de nădejde, cei alături de care vom construi cu încredere și determinare, etapă cu etapă, dosarul de apropiere reală a Moldovei de Uniunea Europeană. Cu atât mai mult cu cât echipa de candidați ai PNL pentru alegerile europarlamentare, lansată oficial la acest eveniment, include personalități politice care au contribuit și vor contribui decisiv la acest lucru”, a punctat el.
De asemenea, potrivit comunicatului, Ludovic Orban l-a asigurat pe Andrei Năstase că Partidul Național Liberal va sprijini parcursul european al Moldovei și eforturile celor din Platforma DA, din blocul ACUM, de a implementa reformele pentru salvarea țării.
„A fi om politic european înseamnă, în primul rând, să muncești și să lupți pentru libertatea cetățeanului și pentru respectarea drepturilor acestuia. Înseamnă să militezi pentru stat de drept, libertatea justiției și a spațiului economic, a celui mediatic și să faci tot ce depinde de tine pentru a oferi oamenilor dreptate și o viață mai bună”, a declarat Andrei Năstase.
Potrivit lui Năstase, „nimic din ceea ce s-a discutat zilele trecute la București nu s-a întâmplat vreodată în Parlamentul sau Guvernul Republicii Moldova, iar decizia blocului ACUM, de a-și asuma modelul european de a face politică, modelul democratic și transparent prin care societățile devin libere și prospere, este fundamentată de rezultatele istorice și durabile pe care democrația le generează pentru toți cetățenii care au decis să trăiască liberi și demni în țările lor”.
„Andrei Năstase a declarat că Moldova are nevoie de un orizont coerent pentru viitoarea sa evoluție politică și socială, iar acesta nu poate fi decât cel european. Manfred Weber a spus tuturor celor prezenți la summit-ul de la București că Europa va fi un spațiu sigur și prosper atâta vreme cât decizia cu privire la viitorul acesteia va fi una colectivă și va fi luată de fiecare cetățean în parte, nu în mod exclusiv de politicieni”, se mai spune în comunicat.
Mihaela Rotari
Așa umbla și Filat, dar mult nu a duso…..
Nastase continua sa umble cu populisme, e timpul sa se trezeasca cei din blocul ACUM, nu petnru vacante si teatru au fost alesi!