Andrei Năstase a participat la sfințirea mormântului poetei Otilia Cazimir, la Iași

Andrei Năstase a participat la sfințirea mormântului poetei Otilia Cazimir, la Iași

Andrei Năstase, președintele Platformei DA, a participat astăzi la sfințirea mormântului restaurat al poetei Otilia Cazimir, declarat monument istoric. Evenimentul a avut loc la Iași, la cimitirul Eternitatea și a adunat personalități de vază din mediul academic, reprezentanți ai instituțiilor culturale și de educație, reprezentanți ai autorităților publice locale din Iași.

De refacerea mormântului s-a ocupat artistul Ciprian Stratulat, iar detaliile comemorării au fost stabilite de Ateneul Național din Iași (manager Andrei Apreotesei), Academia de Talente, Casa Joseph Zoller, cunoscuta actriță Laura Bilic.

Restaurarea mormântului a fost organizată și finanțată de avocata Geanina Vera Poroșnicu, colega de facultate a lui Andrei Năstase, cu sprijinul Primăriei municipiului Iași și a primarului Mihai Chirică, a Direcției Județene pentru Cultură Iași (director Virgil Băbîi).

Andrei Năstase a vorbit despre necesitatea conectării și mai profunde a spațiului cultural românesc de pe cele două maluri ale Prutului și reașezarea la locuri de cinste în programele școlare de la Chișinău a poeților români precum este Otilia Cazimir, cunoscută mai ales pentru harul său irepetabil de a pătrunde universurile copilăriei.

Dincolo de omagiul adus poetei Otilia Cazimir, Andrei Năstase a comunicat cu autoritățile locale ieșene privind proiecte de dezvoltare durabilă și a pus în discuție subiectul unor demersuri comune către autoritățile naționale și europene de dezvoltare a regiunii pe baza fondurilor românești și comunicare, inclusiv vizând construcția unui pod peste Prut la Leova.

Doina Secrieru

Share