Andrei Galbur a participat la Reuniunea Informală de Nivel Înalt a OSCE

Andrei Galbur a participat la Reuniunea Informală de Nivel Înalt a OSCE

Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a participat vineri, 10 iulie 2015, la Helsinki, Finlanda, la Reuniunea Informală de Nivel Înalt a OSCE, organizată de Preşedinţia Serbiei la OSCE.

Reuniunea a început cu ceremonia de comemorare a semnării Actului Final de la Helsinki din 1975. În cadrul dezbaterilor, delegaţiile au accentuat faptul că pe parcursul celor 40 de ani de la semnarea Actului, acest aranjament politic îşi păstrează relevanţa majoră în asigurarea cooperării şi stabilităţii pe continentul european.

De asemenea, discuţiile s-au axat pe o serie de provocări stringente  la adresa securităţii europene şi rolului OSCE în gestionarea acestora. În acest sens, viceministrul Galbur a menţionat necesitatea intensificării eforturilor comunităţii internaţionale în soluţionarea crizei actuale de securitate în Europa în baza Principiilor de la Helsinki. De asemenea, a fost apreciată contribuţia OSCE în facilitarea reglementării conflictului din regiunile de est ale Ucrainei în baza implementării înţelegerilor de la Minsk.

Maria Roșca

Share