Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a elaborat cadrul normativ pentru școlarizarea temporară a copiilor și tinerilor din familiile de refugiați din Ucraina, dar și un set de recomandări privind organizarea mobilităților academice pentru studenții refugiați, transmite OFICIAL.
Principalele prevederi ale actelor normative aprobate au fost prezentate, astăzi, de către ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, în cadrul unei conferințe de presă.
Astfel, Ministerul a aprobat Instrucțiune privind încadrarea în instituțiile de învățământ general din Republica Moldova a copiilor din familii refugiate din Ucraina. Conform documentului, copiii din familiile refugiate vor beneficia de mai multe oportunități de încadrare în instituțiile educaționale. Aceștia vor putea frecventa școlile din Republica Moldova atât în calitate de elevi, cât și de audienți. De asemenea, copiii vor avea acces la activități extrașcolare, activități de asistență psihopedagogică și consiliere sau la activitățile non-formale ale Centrelor de Tineret.
Referitor la studenții refugiați din Ucraina, Anatolie Topală a comunicat că aceștia pot accesa mobilități de studii în instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova. Instituția de învățământ superior urmează să semneze un contract individual cu studenții respectivi cu privire la condițiile mobilității de studii.
În cadrul conferinței de presă, ministrul a mai menționat că instituția pe care o conduce s-a implicat din primele zile în gestionarea crizei refugiaților, oferind circa 3000 de locuri de cazare în căminele instituțiilor de învățământ din subordine, consiliere psihologică, instituționalizare, încadrarea copiilor în activități extrașcolare etc.
Totodată, MEC a creat, în comun cu partenerii de dezvoltare, un grup de lucru care elaborează un plan de măsuri anticriză, în scopul sprijinirii copiilor din familiile de refugiați.
În același context, ministrul a făcut un apel către toate cadrele didactice, personalul din instituțiile de învățământ, dar și către elevi să contribuie la crearea unui climat benefic pentru copiii din familiile refugiate, să ofere tot sprijinul necesar pentru integrare, astfel încât perioada de adaptare să fie cât mai scurtă și cât mai favorabilă.
Potrivit datelor oficiale privind numărul de refugiați care se află pe teritoriul țării noastre în Republica Moldova se află 102.836 cetățeni ucraineni și de alte naționalități, dintre care 48.405 sunt copii. La ora actuală au fost depuse 75 de cereri pentru înscriere în instituții de educație timpurie și 631 de cereri de școlarizare temporară, după cum urmează: pentru clasele I-IV – 307 cereri; clasele V-IX – 302 cereri; clasele X-XII – 22 de cereri. În ceea ce privește limba de instruire solicitată, 37 de copii optează pentru limba română; 40 – pentru ucraineană și 554 – pentru rusă.