Analist: Cel mai prost lucru pe care îl poate face o guvernare – e să schimbe frecvent regulile jocului
Analistul politic Victor Ciobanu susține că, cel mai prost lucru pe care îl poate face o guvernare – e să schimbe frecvent regulile jocului, informează OFICIAL.
„Mai puțin contează rata efectivă de impozitare, decât regulile de joc – clare, stabile și previzibile. Degeaba MinEco ne va zice că vrea să atragă investitorii, Dacă MinFin va alege soluții imediate în detrimentul celor strategice. Or, dezvoltarea economică este un obiectiv strategic, iar recroirea bugetară – nu. Atâta timp cât vorbim de antereul lui Arvinte și nu un buget de dezvoltare. Pe acest subiect sunt discuții între MinEco și MinFin, dacă tot sunt din același guvern? Bănuiesc că nu”, a scris Ciobanu, pe Facebook.
„În 2013 nivelul economiei subterane era de 55% din PIB (OECD zicea chiar de 70%). Nu aș risca să afirm că pe timpul lui plaha acest nivel s-a redus. Majorând impozitarea împingem businessul implicit spre zona gri. Vrem să ajungem la 80-90%? S-a făcut vreun model ca să se estimeze impactul? Bănuiesc că nu”, a conchis analistul.
Doina Secrieru