Ana Revenco: Coordonarea Centrului pentru Comunicare Strategică și Combaterea Dezinformării este o provocare pentru mine
octombrie 16, 2023
„Coordonarea Centrului pentru Comunicare Strategică și Combaterea Dezinformării este o provocare pentru mine. Faptul că am fost nominalizată pentru această funcție de Președinta țării este o onoare și totodată o mare responsabilitate” – a declarat Ana Revenco, după ce Președinția a anunțat despre propunerea ei la funcția de director al Centrului.
Ex-ministra a spus că va face tot ce îi stă în puteri ca să asigure buna funcționare a unei instituții atât de importante pentru asigurarea stabilității sociale în țara noastră.
„Influențările și manipulările externe ale informației, falsurile și atacurile hibride aduc daune la fel de mari ca războiul și crima. În acest context, voi depune tot efortul pentru a asigura că trăim cu toții într-o societate liberă și bine informată”, a mai spus ea.
Ana Revenco a subliniat că, săptămâna aceasta în Parlamentul Republicii Moldova se va discuta numirea sa. „Până la decizia legislativului nu voi face alte declarații”, a precizat ea.