Ambasadorul Scanlan își încheie mandatul în Moldova. Ce i-a spus lui Candu în cadrul ultimei întrevederi
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Michael Scanlan, cu ocazia încheierii mandatului său de Șef al Misiunii OSCE în Moldova, transmite Oficial.
Potrivit unui comunicat de presă, discuțiile s-au referit la progresul realizat pe parcursul acestui an în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, fapt reflectat prin implementarea în 2018 a unui șir de acorduri prioritare.
Președintele Parlamentului a reconfirmat disponibilitatea autorităților de a promova în continuare dialogul direct dintre Chişinău şi Tiraspol, precum şi de a sprijini populaţia şi agenţii economici din regiunea transnistreană.
În răspuns Șeful Misiunii a apreciat implicarea autorităților Republicii Moldova care a dus la implementarea acordurilor semnate în Noiembrie 2017 și Aprilie 2018. Ambasadorul Scanlan și-a exprimat convingerea că progresul realizat va fi extins si în alte sfere ale procesului de reglementare, precum libertatea de circulație și aspecte de securitate. Moldova a transmis un semnal puternic comunității internaționale că conflictele prelungite pot fi soluționate prin implicare și negocieri directe dintre părți, a spus în încheiere Șeful Misiunii OSCE.
Doina Secrieru