Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în RM s-a întâlnit cu Nicolae Timofti

Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în RM s-a întâlnit cu Nicolae Timofti

Președintele Nicolae Timofti l-a primit astăzi, 26 august a.c., la Reședința de Stat, pe ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova, cu reședința la București, Matthijs Van Bonzel, cu ocazia încheierii misiunii sale diplomatice.

Șeful statului și-a exprimat gratitudinea pentru susținerea oferită de Olanda în promovarea cu succes a agendei de integrare europeană a Republicii Moldova și a mulțumit, în acest context, pentru ratificarea Acordului de Asociere de către Parlamentul de la Haga.

De asemenea, Nicolae Timofti a apreciat sprijinul acordat de Regatul Țărilor de Jos în domeniul reformei justiției, pe parcursul ultimilor ani.

Ambasadorul Bonzel a menționat, la rândul său, că după semnarea Acordului de Asociere, principala preocupare a autorităților de la Chișinău ar putea fi crearea condițiilor de acces pe piețele Uniunii Europene pentru întreprinderile și producătorii mici și mijlocii, inclusiv agricultori.

„Republica Moldova trebuie să se reorienteze pe piața Uniunii Europene. Noi vă putem oferi asistență în creșterea calității producției agricole în conformitate cu standardele Uniunii”, a spus  Matthijs Van Bonzel.

Diplomatul olandez a punctat necesitatea utilizării transparente a fondurilor oferite de partenerii externi Republicii Moldova.

 

Doina Secrieru

Share