Ambasadorul agreat al Republicii Moldova în Confederația Elvețiană a prezentat scrisorile de acreditare

Ambasadorul agreat al Republicii Moldova în Confederația Elvețiană a prezentat scrisorile de acreditare

În cadrul unei ceremonii oficiale la Palatul Federal, Vladimir Cuc, Ambasadorul agreat al Republicii Moldova în Confederația Elvețiană, cu reședința la Geneva a prezentat scrisorile de acreditare Președintei Viola Amherd.

În cadrul întrevederii, Ambasadorul Vladimir Cuc a apreciat înalt dialogul tot mai strâns dintre cele două țări, precum și nivelul sporit de asistență oferit de autoritățile elvețiene Republicii Moldova. Șeful misiunii diplomatice a subliniat importanța consolidării legăturilor sociale și economice bilaterale, fapt care va putea fi atins prin semnarea Acordului privind protecția socială și ratificarea Acordului de comerț liber între Republica Moldova și țările EFTA.

A fost efectuat un schimb de opinii succint cu privire la situația politică și de securitate din Republica Moldova. De asemenea, Președinta Viola Amherd s-a referit la obiectivele trasate în ceea ce privește Summitul pentru Pace în Ucraina.

Pe finalul discuției, Președinta Viola Amherd a urat success Ambasadorului Vladimir Cuc și l-a asigurat pe deplin de suportul părții elvețiene în exercitarea mandatului său.

Share