R. Moldova nu are Ambasador în Marea Britanie. Ulianovschi: „Dacă aș fi fost ministru de Externe, aș propune-o pe…”
Fostul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, spune că dacă ar fi astăzi în funcție, ar propune-o pe Victoria Dunford în funcția de Ambasador al R. Moldova în Marea Britanie, informează OFICIAL.
El spune că de câteva luni Ambasada din Marea Britanie nu are Ambasador, iar diplomația nu poate permite acest lucru.
„Diplomația noastră nu poate să permită acest vid diplomatic, având actualmente o reprezentare la nivel maxim de Consul, în calitate de Însărcinat cu afaceri a.i.
În oricare guvernare au existat și numiri politice. La Washington (cu foarte puține excepții) au fost mereu numiri politice. Actualmente tot o numire politică avem.
De ce în Marea Britanie nu avem suplinite funcțiile vacante în ambasadă, căci este o țară de o importanță majoră și strategică pentru Republica Moldova?
Dacă aș fi fost astăzi Ministru de Externe, aș propune-o pe dna Victoria Dunford la funcția de Ambasador în Marea Britanie.
Cu tot respectul și admirația mea pentru ambasadorii și diplomații de carieră, consider că în unele țări și în anumite circumstanțe e cazul să avem și numiri din diasporă a oamenilor, care cunosc realitățile și funcționarea actului de guvernare în țară, precum și a oamenilor care au realizat ceva CONCRET pentru cetățenii Republicii Moldova, în particular a celor cu necesități speciale.
Victoria a deschis atâtea uși nefiind ambasadoare, dar a reușit să aducă o plus valoare societății noastre prin munca Domniei sale, dedicația și dragostea fată de țara sa.
Numiți un diplomat de carieră experimentat drept a doua persoană în ambasadă și desemnați candidatura dnei Victoria Dunford la funcția de ambasadoare la Londra. Nu este cazul să pastrați funcția vacantă luni de zile căci este un semnal negativ pentru Marea Britanie”, spune Ulianovaschi.