Almanahul Politic – ediție specială, dedicat activității lui Pavel Filip, ex-Premier, a văzut lumina tiparului
Almanahul Politic – ediție specială, dedicat activității lui Pavel Filip, Prim-ministru în perioada 20 ianuarie 2016 – 14 iunie 2019, a văzut lumina tiparului. Produsul este realizat de Compania de consultanță și promovare POLIEXPERT și portalul de știri TRIBUNA.
Publicația are 268 de pagini și conține toate evenimentele și acțiunile la care a participat Pavel Filip, în vremea cât a fost Premier, dar și o serie de interviuri, citate și imagini.
Almanahul Politic – ediție specială, dedicat activității lui Pavel Filip, Prim-ministru în perioada 20 ianuarie 2016 – 14 iunie 2019, urmează să fie lansat oficial în cadrul unui eveniment, în viitorul apropiat.
Amintim că, Compania de consultanță și promovare a imaginii POLIEXPERT și compania TRIBUNA Politică a lansat un proiect inedit destinat politicienilor din Republica Moldova. Mai exact, e vorba de o serie de ediții speciale ale „Almanahului Politic al Republicii Moldova”, fiecare dintre ele fiind dedicată activității unui politician concret de-a lungul anilor. În aceste ediții speciale se vor regăsi toate acțiunile întreprinse de politicienii vizați într-o perioadă anume a carierei lor. De asemenea, edițiile speciale vor cuprinde citate celebre ale politicienilor respectivi, interviuri, imagini cu valoare simbolică sau istorică etc.
Până în prezent, echipa POLIEXPERT și TRIBUNA a adunat materialul necesar pentru 7 ediții speciale ale Almanahului Politic. Acestea vor fi dedicate la 7 politicieni de prim rang din RM.
Prima ediție specială a Almanahului Politic, dedicată activității Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost lansată la 25 august curent.
Următoarea ediție specială va vedea lumina tiparului foarte curând.
Cristina Gurez