Alexandru Slusari nu va candida pentru un nou mandat de director executiv al Asociației Forța Fermierilor
Ex-deputatul Alexandru Slusari a anunțat că în februarie 2024 a expirat mandatul său de director executiv în cadrul Asociației Forța Fermierilor și a decis că nu mai candidează pentru un nou mandat.
„Funcția mea presupune dialogarea permanentă cu reprezentanții guvernării. Eu nu mai pot discuta cu cei care în doi ani prin inacțiunile sale au contribuit practic la nimicire a sutelor agricultori micro, mici și mijlocii din domeniul cerealelor și oleaginoaselor. După cel mai bun an 2021 în istoria agriculturii Moldovei și un kilometru de promisiuni în campaniile electorale 2020-2021 noi acum am ajuns la catastrofa financiară a fermierilor de la sate și fortificarea companiilor transnaționale, care prezintă mare pericol pentru securitatea alimentară și zonele rurale ale țării.
Evident că era posibil de anticipat aceasta criza inedită și de intervenit la timp. Din vara 2022 am bătut alarmă. De mai multe ori am demonstrat cu lux de amănunte ce îi așteaptă pe agricultori în condițiile războiului din Ucraina, când noi suntem pe prima linia și nu avem acea rezervă de rezistență, care au fermierii din Europa. Am propus starea excepțională în agricultură, limitări de importuri a cerealelor și oleaginoaselor din Ucraina, moratoriu la plata datoriilor agricultorilor, adresarea rapidă către partenerii externi după sprijinul financiar. Reacția sau a lipsit sau a fost una foarte întârziată”, a declarat el.
Alexandru Slusari a mai spus că, toate propunerile, iar mai apoi protestele fermierilor micro, mici și mijlocii au fost tratate de către autoritățile abilitate cu aroganță și indiferență.
„De fiecare dată noi am simțit cum mai mulți demnitarii de stat au participat și chiar au orchestrat linșajul mediatic celor, care hrănesc țara, care 3 ani în urmă erau numiți eroii țării de opoziția de atunci și care au votat masiv actuală guvernare. A fost mare diferența de abordare în comparație cu țările Europei de Est, unde autoritățile operativ au reacționat la criză în ramură și au tratat cu mare respect pe fermieri”, a menționat el.
Ex-deputatul a remarcat că în domeniul agrar este o „politică dezastruoasă”. „Din păcate, întreagă guvernare nu realizează cât de gravă este situația în agricultură și care vor fi consecințele politice”, a precizat el.
Alexandru Slusari a spus că va mai fi implicat în unele proiecte ale Asociației până la 31 martie curent, iar apoi va oferi asistență dacă va fi nevoie.