Alexandru Flenchea: Săptămâna viitoare mă voi întâlni cu Vitali Ignatiev în format 1+1

Alexandru Flenchea: Săptămâna viitoare mă voi întâlni cu Vitali Ignatiev în format 1+1

Vicepremierul pentru reintegrare, Alexandru Flenchea a venit cu clarificări în legătură cu cazul cetățeanului Alexandru Rjavitin, informează OFICIAL.

„1. Am reacționat și m-am implicat imediat ce am fost sesizat de Promo-LEX pe data de 30 decembrie 2019. In aceeași zi am expediat demersuri in adresa negociatorului din partea Tiraspolului Vitali Ignatiev și a OSCE Mission to Moldova cu solicitarea în adresa celei din urmă să îl viziteze pe Alexandru Rjavitin, în cazul în care se confirmă informațiile privind retinerea și detentia lui. Acest lucru l-am comunicat și public.
2. Prin intermediul lui Ion Manole pe 30 decembrie am transmis mesaj familiei lui Alexandru Rjavitin cu propunerea de a ne intâlni, sau, dacă consideră că asemenea întâlnire i-ar expune unor riscuri suplimentare, să-mi transmită mesaj scris cu informații suplimentare și/sau solicitări. Am ofertat comunicare prin intermediul Asociației Promo-LEX și această comunicare indirectă are loc.
3. Săptămâna viitoare mă voi intalni cu Vitali Ignatiev în format 1+1, unde înainte de toate am să abordez acest subiect.
4. Rolul Misiunii OSCE în asemenea cazuri este crucial. În exercitarea mandatului său Misiunea are instrumente care îi permit să viziteze deținuții din regiune și să faciliteze accesul medicilor și avocaților. Pe această cale fac apel și la ceilalți parteneri – mediatori și observatori în formatul 5+2 – să determine administrația de la Tiraspol să ofere informații pe acest caz și, dacă informațiile se confirmă – să îl elibereze pe cetățeanul Alexandru Rjavitin.
5. Nu pot să nu salut implicarea instituției parlamentare în acest subiect extrem de important și complex. Asigurarea respectării drepturilor omului e o problemă care necesită eforturi comune din partea tuturor instituțiilor a ramurilor puterii de stat. Am stabilit un instrument eficient de comunicare și coordonare pe problematica transnistreană care include reprezentanții Parlamentului, implicit a fracțiunilor parlamentare, a Președinției și a Guvernului. Chiar ieri discutând acest caz cu deputatul Oazu Nantoi, care este participant activ în această platformă de comunicare, am propus ca problema drepturilor omului să fie pe agenda următoarei noastre întâlniri. Regret că Președinta Comisiei Drepturile Omului Doina Gherman nu a fost informată cu privire la acțiunile Guvernului, și pe această cale lansez propunerea ca doamna Președintă Gherman să se alăture lucrărilor mecanismului de coordonare pentru problematica transnistreană. Invitația nominală va fi trimisă în modul stabilit de către colegii de la Biroul politici de reintegrare.
6. Nu în ultimul rând fac apel la presă și la societate civilă să țină în vizorul public cazul Rjavitin, să mă contacteze cu informații suplimentare și să sensibilizeze partenerii”, a scris Flenchea, pe o rețea de socializare.

Andriana Cheptine

Share