
Alexandr Stoianoglo: Suntem martorii unui eșec instituțional, care pune în pericol securitatea întregii societăți
Alexandr Stoianoglo, unul dintre liderii Blocului Alternativa susține că eliberarea bandiților din pușcării s-a făcut fără a implica procurorii, ceea ce este inadmisibil.
El a mai spus, în cadrul emisiunii „По фактам“ de la Exclusiv TV, că, niciodată Legea Amnistiei nu a fost aplicată în privința criminalilor condamnați pe viață și deosebit de periculoși.
„Suntem martorii unui eșec instituțional, care pune în pericol securitatea întregii societăți”, a menționat el.
Totodată, Alexandr Stoianoglo a spus că, criminalii eliberați de actuala guvernare, prezintă un pericol real pentru societate. Sunt puși în pericol familiile victimelor, martorii și alte persoane implicate în condamnarea lor.
Alexandr Stoianoglo se arată nedumerit că până la această etapă, nu a fost creată o Comisie parlamentară care să investigheze, circumstanțele care au dus la eliberarea criminalilor extrem de periculoși. „Există informații că de aceste modificări au beneficiat și criminali aflați în relații de rudenie cu unii lideri ai actualei guvernări”, a conchis el.