Alexandr Stoianoglo: Nu am cumpărat niciodată voturi
Alexandr Stoianoglo, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la funcția de președinte al Republicii Moldova, a declarat că, în întreaga sa carieră politică, nu a cumpărat niciodată voturi.
„Și afirm cu toată responsabilitatea că nici în aceste alegeri nu am făcut acest lucru. Nici Partidul Socialiștilor nu a recurs la astfel de practici.
E timpul să renunțăm la declarațiile politice care etichetează fiecare persoană drept ”hoț” și ”corupt”. Aceste acuzații sunt periculoase, divizează societatea. Detectarea cumpărării de voturi este competența organelor de drept, și doar ele au autoritatea să facă astfel de afirmații.
Toate aceste atacuri vin din cauza actualei guvernări, care tratează astfel de chestiuni cu o selectivitate alarmantă. Când îi avantajează – ignoră problema. Când nu, aruncă vina asupra întregii societăți, numindu-i pe toți „corupți””, a spus el în cadrul unei discuții online cu cetățenii.
Politicianul, în context, a întrebat: „De ce a permis guvernarea participarea partidului afiliat lui Șor la referendum?”.
„Fiindcă aveau nevoie de cvorum pentru a-l valida. De ce au recunoscut rezultatele, deși președintele însuși a afirmat că 300.000 de voturi au fost cumpărate? Fiindcă le-a fost convenabil.
Acuzațiile împotriva mea sunt menite să pregătească terenul pentru un alt scenariu – ca, în cazul unei înfrângeri a președintelui în exercițiu acesta să poată spune că „totul a fost cumpărat, totul e pierdut, iar vinovați ar fi Stoianoglo și socialiștii””, a conchis candidatul la șefia statului.