Alegerile din 11 iulie – valabile!
Comisia Electorală Centrală (CEC), astăzi – în cadrul unei ședințe, a totalizat rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, informează OFICIAL.
În conformitate cu procesul-verbal privind totalizarea rezultatelor alegerilor parlamentare anticipate aprobat, Comisia a constatat că numărul de alegători incluși în listele electorale de bază este de 2 768 035, numărul de alegători incluși în listele suplimentare este de 284 568, iar în total la votare au participat 1 480 965 alegători.
Rata participării alegătorilor la votare este de 52,30% la sută, ceea ce constituie mai mult de 1/3 din numărul de persoane înscrise în listele electorale.
În acest fel, CEC a considerat valabile alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.
Potrivit voturilor valabil exprimate obţinute de concurenţii electorali la scrutin și, reieșind din prevederile legislației electorale, au trecut pragul minim de reprezentare trei concurenți electorali – Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor și Partidul Politic „Șor”. Aprobând șirul descrescător de voturi valabil exprimate obținute de acești concurenți, CEC a stabilit numărul mandatelor de deputat în Parlamentul Republicii Moldova ce le revin, după cum urmează:
- Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate – 63 de mandate;
- Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor – 32 de mandate;
- Partidul Politic „Șor”– 6 mandate.
În context, membrii Comisiei au hotărât atribuirea mandatelor pentru 101 deputați în Parlamentul Republicii Moldova concurenților electorali potrivit rezultatelor alegerilor și au declarat candidați supleanți candidații la funcția de deputat care nu au fost aleși potrivit rezultatelor scrutinului dat.
Tot astăzi, CEC a aprobat şi Raportul cu privire la rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.
Urmare şedinţei de astăzi, Comisia va prezenta Curţii Constituţionale, în vederea confirmării rezultatelor, procesul-verbal privind totalizarea rezultatelor scrutinului, lista deputaţilor pentru validarea mandatelor de deputat, listele candidaţilor declaraţi supleanţi la funcţia de deputat și raportul Comisiei cu privire la rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.
Cristina Pendea