Adrian Lebedinschi: Să lucrăm în așa mod încât cetățenii să nu fie dezamăgiți de votul care ni l-au dat
Ieri, în cadrul primei ședințe a fracțiunii Partidului Socialiștilor în cadrul Consiliului Municipal Chișinău, formată din șase consilieri municipali, a fost aleasă conducerea fracțiunii. Adrian Lebedinschi a devenit președintele fracțiunii PSRM, Alexandr Odințov – vicepreședinte, iar Alla Ursu-Antoci – secretar al fracțiunii, informează OFICIAL.
În luarea sa de cuvânt din cadrul ședinței Consiliului Municipal, Adrian Lebedinschi și-a exprimat speranța că Consiliul va funcționa constructiv.
„Vă îndemn să lucrăm în așa mod încât cetățenii să nu fie dezamăgiți de votul care ni l-au dat”, a îndemnat socialistul.
Totodată, Adrian Lebedinschi și-a exprimat încrederea fermă că fracțiunea PSRM va juca rolul unui echilibru în consiliu. „Vom negocia, astfel încât problemele cetățenilor să fie rezolvate cât mai rapid posibil.”
Adresându-se Consiliului, președintele fracțiunii a îndemnat consilierii municipali să se gândească, în primul rând, la interesele chișinăuienilor. „Avem platforme ideologice diferite, dar ideologia trebuie lăsată deoparte când vine vorba de interesele locuitorilor capitalei și ale întregului municipiu”, a spus președintele fracțiunii.