Adrian Efros a plecat din fruntea MAI
Adrian Efros și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Afacerilor Interne, înainte de anunțul privind remanierile al Premierului Dorin Recean, informează OFICIAL.
“Am avut onoarea de a servi Republica Moldova în calitate de Ministru al Afacerilor Interne. Mulțumesc pentru încrederea acordată și pentru sprijinul oferit pe parcursul acestui mandat plin de provocări.
Împreună cu echipa Ministerului Afacerilor Interne, am făcut față unor vremuri dificile: războiul la hotar, criza imigranților și alte situații critice care au pus la încercare siguranța și stabilitatea țării. Prin curaj, solidaritate și muncă asiduă, am reușit să asigurăm liniștea cetățenilor și să menținem un climat de stabilitate”, a declarat el.
Oficialul a mai spus că a muncit pentru a sprijini parcursul european al Republicii Moldova, fiind convins că acesta este drumul cel mai bun pentru un viitor prosper.
“Sunt sigur că echipa Ministerului Afacerilor Interne va continua să contribuie la consolidarea acestui obiectiv național și la apărarea valorilor democratice.
Rămân dedicat Republicii Moldova și cetățenilor săi, pregătit să susțin eforturile pentru binele și securitatea țării, indiferent de context”, a conchis Adrian Efros.