Adresarea Președintelui țării, în contextul situației din Ucraina
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu mesaj către cetățeni în contextul tensionării situației din Ucraina. Șeful statului își exprimă îngrijorarea și face apel la solidaritate în aceste momente, transmite OFICIAL.
„Pentru Republica Moldova, pacea și stabilitatea în regiune sunt foarte importante. Ele ne permit să ne concentrăm pe soluționarea problemelor țării și ale cetățenilor. În aceste zile, însă, suntem cu ochii pe Ucraina. Tensionarea situației la frontiera țării vecine prietene ne îngrijorează profund”, a declarat Maia Sandu.
Șeful statului spune că împreună cu Guvernul și Parlamentul, examinează scenariile de dezvoltare a crizei și evaluează riscurile pe care le prezintă acestea.
„Prioritatea statului nostru este viața și siguranța oamenilor noștri.
În asemenea momente, trebuie să rămânem solidari și uniți. Vă îndemn să nu ne lăsăm manipulați de propaganda care cultivă dezbinarea, să nu permitem urii să prindă rădăcini în societatea noastră. Indiferent de limba pe care o vorbim, de preferințele noastre politice, suntem cu toții cetățenii Republicii Moldova”, a menționat președintele.
Maia Sandu speră că tensiunile din regiune vor fi gestionate prin dialog și negocieri diplomatice .
„Știm cât de mare e prețul războiului. E un preț pe care nicio țară nu trebuie să-l plătească. Pacea e garanția viitorului regiunii și a țării noastre”, a subliniat ea.
Doina Buruiană