Activitatea Comisiei Pre-vetting în cifre
40 de candidați judecători și non-judecători au fost evaluați de Comisia Pre-Vetting în cadrul concursului pentru funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
Procesul de evaluare a vizat 28 de candidați judecători, înscriși la concursul organizat de CSM, și 12 candidați non-judecători, admiși la concursul organizat de Parlament. Cu toate acestea, doar 31 de candidați au parcurs întregul proces de evaluare, întrucât 9 candidați fie s-au retras din concurs, fie nu au depus în termenii stabiliți actele obligatorii prevăzute de lege, fapt ce a dus la nepromovarea evaluării de către aceștia.
Din totalul de 40 de candidați, 5 judecători și 3 non-judecători au promovat evaluarea, ceea ce reprezintă o rată de promovare de 18% pentru judecători și 25% pentru non-judecători. La audierile publice desfășurate de Comisia Pre-Vetting au participat 30 de candidați, deoarece 2 candidați au solicitat evaluarea fără a participa la proba interviului public.
Dintre cele 32 de decizii de nepromovare a evaluării, 18 candidați judecători și 4 candidați non-judecători au contestat deciziile la Curtea Supremă de Justiție. Deocamdată, două dintre contestații au fost soluționate, cu menținerea deciziilor Comisiei Pre-Vetting.
Mai mult de 70% dintre candidați au fost de acord cu publicarea deciziilor Comisiei de evaluare extraordinară. Majoritatea deciziilor au fost adoptate în unanimitate de cei șase membri ai Comisiei, cu excepția a 4 decizii privind candidați din rândul judecătorilor, în care a existat o opinie separată.
Deciziile Comisiei Pre-Vetting și opiniile separate privind candidații pot fi consultate aici https://vetting.md/decizii/, iar audierile publice sunt disponibile inclusiv pe canalul de Youtube al Comisiei https://www.youtube.com/@comisia.prevetting