Acțiuni de salubrizare în orașul Taraclia, la inițiativa primarului Partidului ȘOR
„Orașul Taraclia, mai amenajat și mai înflorit ca niciodată. În urma unor ample acțiuni de salubrizare, lansate de primarul localității, reprezentantul Partidului „ȘOR” Veaceslav Lupov, strada centrală – Inzova, la intrarea în oraș a fost curățată și au fost sădite flori, schimbând în întregime aspectul „porților” orașului Taraclia”. Aceasta se menționează într-un comunicat al Partidului ȘOR, informează OFICIAL.
Având în vedere că în acest an, din cauza pandemiei, nu a putut fi desfășurată tradiționala zi de curățenie în primăvară, primarul Lupov a organizat o acțiune de salubrizare a intrării în oraș. Astfel, strada centrală la intrarea în oraș a fost curățată și amenajată. Au participat la acțiune 14 angajați ai primăriei, fiind utilizate și două tractoare, un camion și o autospecială pentru curățarea străzilor.
De asemenea, au fost amenajate gazoane cu flori și sădite peste 1000 de flori, a fost cosită iarba.
„Chiar dacă e pandemie, chiar dacă oamenii circulă mai puțin pe străzi, este plăcut să vezi orașul curat și amenajat. M-au bucurat nespus zâmbetele oamenilor care priveau cum se transformă orașul lor. În aceste clipe grele, vrem să aducem bucurii cetățenilor. Iar menținerea curățeniei în oraș este una din prioritățile mele”, a declarat Veaceslav Lupov.
Doina Secrieru