Acord între Republica Moldova și Regatul Țărilor de Jos: Membrii familiilor angajaților misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare se vor putea angaja în câmpul muncii

Acord între Republica Moldova și Regatul Țărilor de Jos: Membrii familiilor angajaților misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare se vor putea angaja în câmpul muncii

Autoritățile din Republica Moldova și cele din Regatul Țărilor de Jos ar putea încheia un Acord care să permită membrilor familiilor angajaților misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare angajare în câmpul muncii. La ședința de astăzi, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor documentului.

Acordul vizează soții / soțiile și copiii aflați la întreținerea membrilor personalului diplomatic, administrativ și tehnic al misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. Astfel, acești beneficiari se vor putea angaja în câmpul muncii și vor achita taxele prevăzute de legislația din țara în care activează. Prevederile Acordului vor fi similare atât pentru cetățenii Republicii Moldova, cât și pentru cetățenii Regatului Țărilor de Jos.

De menționat că, în prezent, în cadrul misiunii diplomatice a Republicii Moldova în Regatul Țărilor de Jos activează patru diplomați și un membru al personalului administrativ-tehnic.

Țara noastră a încheiat acorduri similare cu alte zece state, printre care figurează Statele Unite ale Americii, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Franceză, Canada, România sau Regatul Belgiei. De asemenea, în prezent, sunt în proces de negociere alte acorduri în același domeniu cu Regatul Suediei, Regatul Indiei și Regatul Spaniei.

Share