Achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte – în atenția Procuraturii, în rezultatul examinării adresării Prim-ministrului

Achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte – în atenția Procuraturii, în rezultatul examinării adresării Prim-ministrului

La 22 octombrie curent, în rezultatul examinării adresării Prim-ministrului Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, prin care a sesizat despre acțiunile pretins ilegale ale factorilor de decizie ai Î.S. CRIS Registru și Agenției Servicii Publice, Procuratura Generală declară că a dispus pornirea urmărirea penală în baza art.327 alin.(2) din Codul penal (Abuzul de serviciu), informează OFICIAL.

„Potrivit investigațiilor preliminare au fost stabilite bănuieli rezonabile că, factorii de decizie din cadrul Agenției Servicii Publice, au încheiat contracte de prestări servicii și acorduri adiționale frauduloase, fără petrecerea procedurii de achiziții publice, în scopul favorizării unui agent economic concret”, comunică reprezentanții Procuraturii Generale.

Prin urmare, sursa declară că sunt investigate circumstanțele în care aceștia sunt suspectați că au majorat nejustificat cantitatea și suma contractului pentru achiziționarea blanchetelor cu tehnologii de personalizare pentru actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, permise de conducere și certificate de înmatriculare, fapt ce a prejudiciat interesele statului.

La moment, în cadrul cauzei penale vizate, reprezentanții Procuraturii declară că se efectuează acțiuni de urmărire penală pentru asigurarea investigării complete, obiective și sub toate aspectele a circumstanțelor acestui caz.

Cristina Pendea

Share