Acesta e candidatul real al PD! Din start a fost perceput ca un plan de rezervă!
Vlad Plahotniuc nu a crezut prea mult că ar putea ajunge în condițiile actuale premier, însă a încercat să vadă dacă-i iese, iar dacă nu – atunci pregătește foarte bine terenul pentru un plan B. Despre aceasta se menţionează într-un material publicat de www.independent.md.
Sursa citată crede că „planul B ar fi reutilizarea fostului „simplu Premier”, autoîntitulat și „proeuropeanul nr.1”, nu la mult timp după de ce dădea gir furtului miliardului și concesionării Aeroportului”.
„Însă Leancă rămâne cu o imagine relativ bună în rândurile cetățenilor și se mai bucură de o oarecare încredere în Occident. Mai bine zis în Germania, țară care tradițional privește diferit față de alte state din Occident situația din Est”, se spune în material.
În opinia autorului, după o săptămână de înfricoșare a opiniei publice cu numele lui Vlad Plahotniuc, propunerea lui Leancă ar veni pe acest fond ca o adevărată „ușurare” pentru toți. „Moldovenii vor răsufla ușurați, își vor șterge sudorile, vor spune că au „scăpat de Plahotniuc” și vor accepta noul candidat”, se mai spune în materialul citat.
Doina Secrieru