A șasea zi de proteste anti-guvernare, în „Orășelul Schimbării”, acolo unde a fost amenajată și o bibliotecă mobilă

A șasea zi de proteste anti-guvernare, în „Orășelul Schimbării”, acolo unde a fost amenajată și o bibliotecă mobilă

Este a șasea zi de proteste față de guvernarea PAS și Maia Sandu. Cei peste o mie de oameni, care au instalat corturi în „Orășelul Schimbării”, din fața Parlamentului, pentru a protesta non-stop, acuză în continuare actuala putere de creșterea prețurilor și provocarea crizelor în toate domeniile.

Prin urmare, oamenii cer demisia guvernării și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. Totodată, în „Orășelul Schimbării”, a fost amenajată o bibliotecă mobilă, unde și polițiștii care asigură ordinea publică trag cu ochiul din cărțile aduse pentru protestatari. 

„Am venit să protestez, deoarece nu sunt de acord cu prețurile din ce în ce mai mari pentru toate produsele și serviciile, la gaze, curent electric și alimente. Asta în condițiile în care, salariile și pensiile au rămas la fel. Nu se mai poate de trăit astfel”, a spus un tânăr protestatar.

„Am venit de la Edineț, ca să protestez față de tot ce se întâmplă în țară. Am un copil mic și întreținerea lui e din ce în ce mai scumpă. Am nevoie de lemne, care sunt foarte scumpe. Este foarte greu de trăit. Mă nemulțumește faptul că Guvernul Maiei Sandu nu se gândește în niciun fel la oameni și trebuie dat jos”, a afirmat o altă protestatară.

„Am venit de la Drochia. Am venit să protestăm împotriva regimului Maiei Sandu, față de prețurile, tarifele mari. Sunt persoană cu dizabilități de gradul doi. Am o pensie de 1370 de lei. Sunt permanent cu pastilele în buzunar. Este imposibil de trăit. Vrem pensii mai mari, prețuri mai mici și o viață mai bună”, a afirmat o altă femeie.

Și pensionarii se plâng că viața e foarte scumpă.

„Locuiesc la țară. 500 de lei plătesc doar pentru curent, pentru gaz – peste 300 de lei, deși îmi fac doar ceai dimineața. Pensia este de 2000 de lei. Nu-mi ajunge decât pentru medicamente. Cum să trăiesc?”, a spus o pensionară.

Totodată, în „Orășelul Schimbării”, a fost amenajată o bibliotecă mobilă, iar oamenii au posibilitatea să mai facă o pauză pentru lectură. Prima oară, cărțile au fost aduse de către un locuitor al capitalei. Ulterior, biblioteca a fost completată cu alte cărți, aduse de către alți susținători ai protestelor față de PAS și Maia Sandu. De asemenea, oamenii au acces la wi-fi gratuit.

„Oamenii stau mult timp aici. Au nevoie să se recreeze, să afle mai multe despre bine și rău, ca să știe pentru cine să voteze”, a spus locuitorul capitalei care le-a adus protestatarilor cărți.

În prezent, în „Orășelul Schimbării”, sunt peste 200 de corturi și peste o mie de protestatari. Următoarea manifestație amplă va avea loc duminică, 25 septembrie, ora 15:00, în fața Președinției.

Share