A fost lansată Platforma Anticorupție la Ministerul Justiției

A fost lansată Platforma Anticorupție la Ministerul Justiției

Ministerul Justiției a oficializat Platforma Anticorupție. Ședința Platformei a fost prezidată de ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, la care a participat prim-ministrul Dorin Recean și reprezentanții instituțiilor anticorupție: Procuratura Generală (PG), Procuratura Anticorupție (PA), Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Centrul Național Anticorupție (CNA), Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI), Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB), Serviciul de Informații și Securitate (SIS), Autoritatea Națională de Integritate (ANI). De altfel, conducătorii acestor entități (alături de alți reprezentanți), au și fost incluși în lista membrilor Platformei Anticorupție. Precizăm că anterior pe platforma Ministerului au avut loc mai multe ședințe a instituțiilor anticorupție, fără însă formalizarea acesteia.

În discursul de deschidere, premierul Dorin Recean a menționat că Platforma Anticorupție oferă posibilitatea ca fiecare actor implicat în lupta cu corupția să-și exprime punctul său de vedere pe marginea unor chestiuni ce vizează prevenirea și combaterea flagelului corupției. Premierul a ținut să sublinieze necesitatea de a ajunge, împreună, la anumite concluzii, să se identifice soluții de primă oră și, în rezultat, să se acționeze. „Lupta împotriva corupției se înscrie atât în lista angajamentelor noastre față de Uniunea Europeană, cât și în prioritățile de bază ale Guvernului. Această luptă întărește instituțiile și face toate procesele de reforme în domeniul justiției ireversibile”, a spus premierul Dorin Recean.

„Ne propunem ca această platformă deja oficializată, să fie utilizată pentru a examina cele mai importante probleme pe segmentul anticorupției, dar și să discutam asupra proiectelor de acte normative elaborate de către autoritățile publice focusate prioritar sau tangențial pe domeniul anticorupție, în egală măsură să ne corelăm eforturile pentru a lua decizii în privința realizării angajamentelor, implementării recomandărilor Uniunii Europene și a mecanismelor de monitorizare ale Consiliului Europei”, a menționat ministra Justiției.

Discuțiile s-au axat pe proiectul Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea Platformei Anticorupție, în special, pe modul de constituire a platformei, atribuțiile, drepturile și responsabilitățile membrilor. Astfel, s-a propus de a include în calitate de membru și un reprezentant din partea Curții Supreme de Justiție, reieșind din rolul de unificare a practicii judiciare. De asemenea, în cadrul ședinței : a fost prezentat noul Program Național de Integritate și Anticorupție 2024-2028; au fost evidențiate acțiunile planificate pentru semestrul I al anului 2024 și subliniată necesitatea de implicare a instituțiilor membre a Platformei Anticorupție în implementarea Programului E-platform pentru monitorizarea progreselor în combaterea criminalității organizate și corupției. Alte subiecte de interes comun discutate s-au referit la dezbaterea proiectului Hotărârii de Parlament privind mărirea de personal în scopul fortificării instituției Procuraturii Anticorupție și planificare acțiunilor organizatorice pentru implementare; necesitatea unui curs specializat de instruire continuă pentru procurorii din procuraturile teritoriale și ofițerii de urmărire penală din cadrul CNA , urmare a delimitării competențelor între CNA și PA; ș.a. Toate informațiile referitoare la subiectele și ședințele Platformei Anticorupție vor fi plasate pe site-ul Ministerului Justiției, la rubrica Platforme consultative.

Platforma este un organ consultativ în domeniul anticorupție și a celor conexe corupției, creat pe lângă Ministerul Justiției. Aceasta a fost constituită în scopul eficientizării procesului de coordonare a politicilor în domeniul anticorupție și a celor conexe domeniului anticorupție, implicării active a autorităților și a instituțiilor la soluționarea problemelor , dar și pentru a facilita comunicarea și cooperarea interinstituțională . Precizăm că anterior pe platforma Ministerului au fost convocate mai multe ședințe cu instituțiile anticorupție, dovedindu-se necesitatea de a formaliza acest grup și a de a avea ședințe regulate.

Share