A avut loc prima ședință din 2021 a negociatorilor pentru reglementarea transnistreană

A avut loc prima ședință din 2021 a negociatorilor pentru reglementarea transnistreană

De la sediile Misiunii OSCE din or.Chișinău și din or.Tiraspol, în format de videoconferință, a avut loc prima, din acest an, şedinţă de lucru a reprezentanţilor politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chişinăului şi Tiraspolului, cu participarea vicepremierului Olga Cebotari şi a reprezentantului politic al Tiraspolului în procesul de reglementare transnistreană, Vitalii Ignatiev în calitate de negociatori principali, la care au asistat reprezentanţii participanților din cadrul formatului de negocieri „5+2”, transmite OFICIAL.

În cuvântările introductive a fost salutată reluarea după o pauză de aproximativ șase luni a întrunirilor în acest format și exprimată disponibilitatea menținerii unui dialog constructiv în vederea impulsionării procesului de negocieri și a determinării direcțiilor prioritare de activitate pentru perioada apropiată.

Potrivit unui comunicat de presă, discuțiile s-au focusat mai apoi pe evoluțiile înregistrate în realizarea angajamentelor convenite în așa-numitul pachet Berlin+, fiind punctată situația în prezent, problemele existente, pozițiile părților și acțiunile necesare de întreprins în viitor întru a implementa plenar deciziile protocolare semnate în perioada anilor 2017-2018 (podul dintre satele Gura Bâcului și Bâcioc, buna funcționare a școlilor cu predare în grafie latină, terenurile agricole din raionul Dubăsari, apostilarea diplomelor de model neutru, documentarea autovehiculelor cu plăci neutre, telecomunicațiile), dar și pentru a soluționa problema liberei circulații și pentru a respecta cerințele procesuale în vigoare în gestionarea dosarelor ce au tangență cu activitatea organelor de drept abilitate.

O atenție distinctă a fost acordată grupurilor de lucru sectoriale, fiind evidențiată dinamica activității din anul 2020 (26 de ședințe comparativ cu 21 în 2019), realizărilor marcate și a dificultăților întâmpinate, specificată necesitatea impulsionării acestora în vederea sporirii eficienței și a identificării unor soluții tehnice viabile la cele mai actuale probleme cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului, precum și a fost agreată disponibilitatea luării măsurilor necesare întru activizarea lor și convocarea în perioada apropiată a reuniunilor experților de profil pe tematici concrete.

S-a menționat că în rezultatul interacțiunii din anul 2020 s-a reușit semnarea a 4 documente în procesul de negocieri, iar pe agendă rămân și necesită a fi coordonate adițional și definitivate și alte proiecte de decizii protocolare sectoriale, inclusiv în sfera înlăturării barierelor tehnice în calea comerțului și protecția drepturilor consumatorului.

De asemenea, negociatorii-șefi au efectuat un schimb de opinii pe marginea altor subiecte de actualitate ce au fost reflectate și în corespondența purtată în ultima perioadă de timp între oficiile reprezentanților politici, cu expunerea din partea Chișinăului a pașilor și a procedurilor ce se impun a fi întreprinse în corespundere cu rigorile în vigoare.

În contextul planificării proceselor pentru anul în curs, au fost trasate direcțiile prioritare de mișcare în perspectiva apropiată, reprezentantul politic de la Chișinău evidențiind necesitatea menținerii unei dinamici active în toate formatele existente de negocieri, crearea premiselor de reluare a rundelor oficiale în formatul „5+2”, implementarea pachetului „Berlin+” și soluționarea problemelor stringente în interesele populației, promovarea noilor inițiative pozitive cu caracter umanitar, eliminarea barierelor în calea liberei circulații, acordarea asistenței în protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, realizarea unor măsuri comune pentru combaterea eficientă a infecției Covid-19, cu implicarea specialiștilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Reprezentanții politici au agreat că vor menține o interacțiune permanentă și axată pe atingerea unor rezultate tangibile, au reiterat existența unei voințe politice exprese în vederea angajării și avansării în rezolvarea problemelor primordiale ale cetățenilor, precum și au menționat necesitatea desfășurării unor consultări productive cu Reprezentantul Special al Președinției în exercițiu a OSCE, care va efectua până la finele lunii curente o vizită de lucru în Republica Moldova.

Cristina Pendea

Share