7 judecători ai CSJ își vor înceta activitatea în calitate de judecători
Șapte judecători ai Curții Supreme de Justiție care au depus anterior cereri de demisie, efectele juridice ale cărora au fost suspendate prin intermediul unei dispoziții a Comisiei pentru Situații Excepționale, își vor înceta activitatea în calitate de judecători ai instanței.
Comisia pentru Situații Excepționale a intervenit cu ajustări în dispoziția respectivă prin care a abrogat unele prevederi particulare, inclusiv cea referitoare la suspendarea efectelor juridice ale cererilor de demisie a judecătorilor CSJ, pe un termen de 30 de zile.
Decizia a fost aprobată în contextul în care autoritățile statului au ajustat cadrul normativ cu mecanismele necesare pentru soluționarea dificultăților legate de completarea provizorie a locurilor vacante de judecător la instanța judecătorească supremă și au inițiat concursul pentru suplinirea, prin transfer temporar, a funcțiilor vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție.