5,6 mln. euro din partea BERD pentru realizarea proiectelor demanagement al deșeurilor
Republica Moldova va beneficia de un grant din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în valoare de 5,6 milioane de euro, destinat realizării proiectelor de management al deşeurilor solide. Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat, astăzi, coraportul la PROIECTUL pentru ratificarea Acordului de Grant cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”.
Proiectul, implementat cu suportul BERD, are drept obiectiv construcția infrastructurii de management al deșeurilor solide în Republica Moldova, prin procurarea echipamentelor și utilajelor pentru transport, sortare, reciclare și compostare pentru raioanele Ungheni, Nisporeni și Călărași.
Proiectul va fi implementat prin intermediul Oficiului Național de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului. Totodată, urmează a fi creat un Comitet de coordonare pentru supravegherea/monitorizarea implementării proiectului, format din reprezentanți ai Ministerului Mediului, Ministrului Finanțelor, Cancelariei de Stat, BEI, BERD și alții. Durata de implementare a proiectului este planificată pentru perioada anilor 2023-2027.
Acordul de Grant dintre Republica Moldova și BERD privind finanțarea proiectelor investiționale orientate spre dezvoltarea infrastructurii în domeniul managementul deșeurilor solide a fost semnat la Chișinău pe data de 30 martie 2023.