39,4% au votat la prezidențiale

39,4% au votat la prezidențiale

Comisia Electorală Centrală (CEC) prezintă informații actualizate către ora 16:00 despre procesul de votare în cadrul referendumului republican constituțional și alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova.

Până la ora 16.00, și-au exercitat dreptul la vot peste 1 mln 143 mii de­­­­­­­­­­­­­­­­ alegători, ceea ce constituie 39,4 % din numărul alegătorilor incluși în listele electorale. Pentru comparație, pe 1 noiembrie 2020, în cadrul turului I de scrutin la alegerile prezidențiale, către ora 16.00, au votat peste 927 000 de alegători sau circa 33% din numărul total al celor incluși în listele electorale.

Referitor la rata de participare la referendum, reiterăm că datele se colectează din teritoriu de la birourile electorale ale secțiilor de votare de către consiliile electorale de circumscripție electorală și de la consiliile electorale de circumscripție electorală de către Comisia Electorală Centrală. Numărarea se face manual, prin calcularea semnăturilor din listele electorale și transmiterea prin telefon și email a datelor. Respectiv, către ora 15:00, din cei 1 007 119 alegători care s-au prezentat la secțiile de votare, 907 594 de votanți au participat la referendumul republican constituțional, ceea ce constituia la ora 15:00 o rată de 32,11%.

CEC informează că în Tokio, Japonia s-a încheiat deja procesul de votare. Aici și-au exercitat dreptul la vot 69 de alegători. La ora 16:00, în China s-a încheiat procesul de votare, acolo au votat 73 de persoane. Celelalte secții din afara țării sunt în deplină activitate, cu excepția a patru: una din Canada și trei din Statele Unite ale Americii. Acestea își vor începe activitatea la ora 17:00.

La moment, se atestă o prezență masivă a cetățenilor care așteaptă rândul să voteze în unele secții de votare din: Franța, Italia, Turcia, România, Belgia, Federația Rusă. CEC a asigurat toate secțiile de votare din străinătate cu un număr suficient de buletine de vot, astfel încât toți alegătorii să poată să-și exercite dreptul la vot.

Totodată, Inspectoratul General al Poliției informează despre înregistrarea a 74 de cazuri de încălcări ale procesului electoral:

·fotografierea buletinului de vot – 14 cazuri;

·deteriorarea buletinelor de vot – 5 cazuri;

·scoaterea buletinului de vot din secția de votare – 1 caz la Ialoveni;

·agitația electorală interzisă – 10 cazuri;

·afișajul electoral neautorizat – 6 cazuri;

·transportare organizată a alegătorilor – 8 cazuri;

·bănuială rezonabilă de corupere a alegătorilor – 6 situații;

·prezența în cabina de vot a mai multor persoane- 2 cazuri;

·alte peste 20 de cazuri vizează alte incidente.

Share