3 ședințe plenare desfășurate în noiembrie

3 ședințe plenare desfășurate în noiembrie

În luna noiembrie, Parlamentul s-a întrunit în trei ședințe plenare. În cadrul acestora, deputații au adoptat 22 de acte normative. Este vorba despre 6 legi și 16 hotărâri.

De asemenea, luna trecută, Parlamentul a votat în prima lectură 15 inițiative legislative. Totodată, în aceeași perioadă, au intrat în procedură legislativă 46 de proiecte.

Astfel, legislativul a adoptat rectificarea bugetului de stat pentru anul 2025, fiind redistribuite resurse bugetare pentru acordarea compensațiilor la energie electrică și acoperirea plăților sociale. Tot în a doua lectură a fost votată și denunțarea Acordului încheiat cu Federația Rusă care se referă la activitatea centrelor culturale.

Alte proiecte de lege, votate în prima lectură, se referă la legislația privind achizițiile publice, procedura de numire a organelor de conducere ale Băncii Naționale din Moldova, precum și cadrul legal în procesul de administrare a proprietății publice.

În luna noiembrie, deputații au mai votat proiectul de hotărâre privind alegerea membrilor supleanți în comisiile permanente ale Parlamentului, precum și proiectul de modificare a componenței nominale a comisiilor permanente ale legislativului.

Înainte de a fi votate în plenul Parlamentului, proiectele de acte normative au fost examinate de comisiile permanente. Pe parcursul lunii trecute, acestea s-au convocat în 26 de ședințe, în cadrul cărora au fost aprobate 53 de rapoarte, 9 corapoarte și 33 de avize.

Share