26 de ani de când Chișinăul are statut de municipiu. Ceban: „Rămâne cel mai dezavantajat oraș”
La cei 26 de ani de când Chișinăul are statut de municipiu, Primarul Ion Ceban anunță că sunt 0% în bugetul municipal din impozitele persoanelor juridice. În asemenea condiţii – evidențiază edilul – nu putem dezvolta orașul, informează OFICIAL.
„Astăzi municipiul Chișinău rămâne cel mai dezavantajat oraș în ceea ce ține de repartizarea veniturilor sale, pentru că impozitele din activitatea agenţilor economici care activează în oraş şi care ar trebui să vină în bugetul municipal – merg în bugetul statului”, notează Ceban, pe Facebook.
„Nicăieri în lume nu găsim o asemenea situație”, adaugă el.
În acest fel, Ceban spune că se referă aici la zeci de milioane de lei care anual sunt rataţi de către capitală: „Este pur și simplu dezastruos”, comunică el.
În aceste condiții, Primarul cere Parlamentului și Guvernului soluții pentru a schimba situația, „care nu mai poate fi tolerată la nesfârșit”.
„Legislația a fost modificată în 2015, ajustată în anul 2016, iar azi avem situația pe care o avem. Executivul primăriei de până la noi, cu excepția celui interimar, nu a avut o asemenea situație financiară. Noi încercăm să facem față. Totuşi, dacă am scoate la licitație a 10-a parte din ceea ce a fost dat anterior pe sub masă, am putea acoperi jumătate din deficitul bugetar. Ne adresăm în continuare organelor de drept ca să examineze în ce condiții putem întoarce terenurile ce au fost date ilicit”, a conchis Primarul de Chișinău.
Mihaela Conovali