18 experți ai ENEMO monitorizează campania electorală pentru alegerile parlamentare din R.Moldova

18 experți ai ENEMO monitorizează campania electorală pentru alegerile parlamentare din R.Moldova

ENEMO (Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor) Misiunea Internațională de Observare a Alegerilor din Moldova (IEOM) pentru alegerile parlamentare din 24 februarie curent, a prezentat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, unele constatări efectuată în perioada și campania electorală, informează OFICIAL.

De la începerea perioadei electorale, Misiunea monitorizează și evaluează mediul politic și electoral în ansamblu, conduita organelor de gestionare a alegerilor, respectarea drepturilor de a alege și de a fi ales, procesului de soluționare a contestațiilor electorale și alte aspecte importante.

„Pentru observarea alegerilor parlamentare, ENEMO a detașat o echipă de bază din 8 experți internaționali, cu sediul la Chișinău, și 10 experți – în 5 echipe, detașați pe termen lung, pe teritoriul țării. Echipa a fost creată la începutul perioadei electorale. Misiunea nu va contracta adițional observatori pe termen scurt, în ziua alegerilor. Totuși, 7 echipe formate din câte 2 persoane dintre membrii Misiunii vor fi observatori în ziua alegerilor”, a spus șeful Misiunii, Dritan Taulla.

Totodată, conducerea a precizat că Misiunea nu monitorizează referendumul, dar va monitoriza și analiza unele aspecte ce ar putea afecta alegerile parlamentare din aceeași zi.

„Alegerile parlamentare vor fi desfășurate conform noului sistem electoral – mixt. Respectând pe deplin dreptul autoritățile din Moldova, remarcăm că amendamentele legislației nu au întrunit consens larg și au fost intens criticate, fiind adoptate fără respectarea recomandărilor Comisiei de la Veneția.

Un număr de interlocutori și-au exprimat îngrijorarea că unele modificări ar putea crea dificultăți privind înțelegerea noilor prevederi.

ENEMO apreciază procesul de formare a circumscripțiilor prin reprezentarea minorităților naționale”, a menționat șeful-adjunct al Misiunii, Bosko Nenezic, adăugând că Misiunea apreciază transparența de care dă dovadă CEC, prin deschiderea către mass-media și transmiterea ședințelor on-line. De asemenea, Misiunea a constatat că, în pofida anumitor dificultăți, consiliile electorale au reușit să-și îndeplinească îndatoririle în timp util.

ENEMO (Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor) Misiunea Internațională de Observare a Alegerilor din Moldova (IEOM) a lansat un apel către autorități pentru ca alegerile parlamentare să se desfășoare transparent și liber.

De asemenea, Misiunea a precizat că, va veni, ulterior, cu constatări privind desfășurarea campaniei electorale.

Precizăm că, ENEMO IEOM pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 este susținută financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos, Ambasada Suediei, Fundația de Dotare Națională (NEF) a Congresului Statelor Unite ale Americii prin intermediul Institutului Democratic Național și Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.

Doina Secrieru

Share