
12 ani de la protestele din 7 aprilie. Declarație: “Revoluția neterminată” e în așteptarea unei continuări comune și a unui final fericit: românesc și european
„Se fac 12 ani din momentul intrat în relatările jurnalistice și în cărțile de istorie drept “Revoluția Twitter” din R. Moldova. 7 aprilie a consfințit debarcarea generalului sovietic Vladimir Voronin după fraudarea alegerilor parlamentare din 5 aprilie. Mulți răniți, morți, tineri abuzați în secțiile de poliție, lipsa condamnărilor post-factum pentru acele atrocități”, susține fostul deputat moldovean în Parlamentul României, Constantin Codreanu.
„Nu știu ce e mai revoltător, faptul că încă îl vedem în spațiul public pe criminalul Voronin (culmea masochismului – inclusiv ca invitat la #TVR Moldova) sau că profund sovietizata și deznaționalizata Zinaida #Greceanîi, cea care profera amenințări privind “utilizarea armelor” la adresa protestatarilor, este, astăzi, președinte al Parlamentului de la #Chișinău. Ce s-a întâmplat în acești 12 ani? Statul artificial R. Moldova și-a continuat scufundarea. Încet și consecvent. E relevant recent publicatul sondaj privind creșterea numărului unioniștilor și depășirea pragului de 40%. Oamenii înțeleg că nimeni nu mai poate salva de la înec o construcție statală lipsită de coeziune socială. Ultimul licăr de speranță dispare și el. Oricâte fonduri ar încerca să pompeze #România sau #UE, R. Moldova nu are cum să iasă din comă decât prin revenirea la normalitate, prin #ReUnire”, notează Codreanu, pe o rețea socială.
„Oricât ar încerca “unii binevoitori” să ne restalinizeze prin impunerea “națiunii moldovenești”, nu vor reuși. Adevărul nu poate fi mutilat la nesfârșit. Mulți dintre cei care erau în stradă la început de aprilie 2009 au plecat din R. Moldova. Nu cred că îi putem acuza că au renunțat. Dimpotrivă. Fiecare a continuat revoluția sa individuală. “Revoluția neterminată” e în așteptarea unei continuări comune și a unui final fericit: românesc și european”, a conchis el.
Mihaela Rotari