10 ani în urmă a venit în PL! Valeriu Munteanu a povestit cum a ajuns membru de partid

10 ani în urmă a venit în PL! Valeriu Munteanu a povestit cum a ajuns membru de partid

Prim-vicepreședintele Partidului Liberal (PL), Valeriu Munteanu, și-a amintit cum a ajuns să facă parte din această formațiune, informează Oficial.

„Pe 7 februarie 2008, fiind primar (independent) la Floreni, Anenii Noi, am venit singur și ne rugat de nimeni la sediul Partidului Liberal din strada București 88, unde am scris cerere de intrare în partid, fiind conștient de faptul că dezideratul meu politic suprem – Unirea Basarabiei cu România, este o operă complexă și complicată, iar pentru realizarea acestui ideal este necesară o echipă puternică”, a scris liberalul pe www.munteanu.md.

Munteanu a spus că „partidele nu plac și nu au plăcut niciodată cetățenilor Republicii Moldova și aceștia sunt, pe undeva, îndreptățiți în convingerile lor, având în vedere furturile și trădările multiple pe care le-au realizat de-a lungul anilor politicienii, precum și lipsa de soluții vizionare pentru dezvoltarea acestui stat”. „Cu toate acestea, crezul meu ferm și de nezdruncinat este că pluripartitismul veritabil și inclusiv, guvernările multicolore sunt pavăza a dezvoltării democrației și a statului de drept, elemente esențiale ale existenței armonioase ale unei societăți”, a adăugat el.

Fostul primar a spus că, „din păcate, unica „alternativă” lugubră pentru pluripartitism sunt autocrațiile, cu un singur partid și lideri „veșnici” și atotputernici, unde apar în mod inevitabil încălcări grosolane ale drepturilor omului, persecuții, poliție politică, judecăți sumare, închisori, pribegii, asasinate politice, deportări, gropi cu var și camere de gazare… Această haină am purtat-o deja, este o năpastă”.

„În zece ani, în care am fost primar, deputat și ministru, am văzut de toate și poate mai mult decât era posibil. În acești zece ani, nu am stat niciodată pitit comod în bălării, ci din contra, am încercat să mă implic plenar în toate procesele și bătăliile politice. A fost și este complicat, uneori riscant, dar am simțit că soluțiile politice alese la o cotitură sau alta, au fost dacă nu unicele posibile, atunci cele mai bune. Uneori am greșit. Mea culpa. În zece ani, de cel puțin zece ori am fost atenționat delicat dar explicit (ca să nu folosesc cuvântul „amenințat”), pentru mesajele pe care le transmit și acțiunile pe care le realizez. Nu a mers”, a menționat ex-deputatul.

Valeriu Munteanu a spus că, tot de atâtea ori, s-a încercat de unii și de alții să fiu scos din Partidul Liberal, spre a-i lua alt hram politic. „Nu de puține ori, simțeam că pur și simplu, cineva vrea să mă „cumpere”. La propriu, nu doar la figurat. Nu a mers”, a subliniat fostul ministru.

Liberalul a spus că de ceva vreme nimeni nu mai vine cu „ademeniri indecente”, dar și că „Unirea Republicii Moldova cu România este unica soluție pentru toți și pentru fiecare”.

Doina Secrieru

 

Share