Expert: Este un risc enorm ca următoarele alegeri parlamentare să nu fie recunoscute de Occident

Expert: Este un risc enorm ca următoarele alegeri parlamentare să nu fie recunoscute de Occident

Analistul politic Alexei Tulbure susține că protestele împotriva votului mixt, „nu întrunesc activismul cuvenit, însă, îmbinate cu presiunea care o avem din exterior, pot conduce la schimbări”.

Contactat de www.oficial.md pentru a afla dacă protestul din 17 septembrie ar putea exercita influență asupra guvernării, Alexei Tulbure a menționat că „fiind conjugat cu alte eforturi, va influența”.

„Există o logică în ceea ce se întâmplă în Moldova și în genere în funcționarea sistemelor politice. Noi mizăm foarte mult, chiar exagerat, pe suportul partenerilor internaționali. Atunci când opoziția, societatea civilă din țară, nu manifestă activismul cuvenit, să mizezi pe suportul internațional, că UE sau SUA vor face mai mult decât putem face noi pe interior, nu este corect și e naiv. Eu nu pot spune că protestele opoziției și ale societății civile singure vor duce la anularea acestei legi, pentru că noi am văzut că au fost proteste și mai masive în anii anteriori. Bine, au fost anumite reacții, au încercat să se adapteze la niște condiții, au și fentat într-un fel opoziția, dar asta a fost o reacție la ceea ce s-a întâmplat pe stradă”, a declarat analistul.

Potrivit lui, un rol important îi revine „presiunii care o avem din exterior”, iar „autoritățile de la Chișinău riscă foarte mult insistând și mai departe asupra acestei legi”.

„UE și SUA consideră inoportună schimbarea sistemului electoral acum, în condițiile date, deci opoziția e în rezonanță cu partenerii internaționali. În astfel de condiții, autoritățile de la Chișinău riscă foarte mult insistând și mai departe asupra acestei legi noi și asupra organizării alegerilor conform sistemului mixt. Este un risc enorm de a ajunge în situația când alegerile nu vor fi recunoscute ca fiind conforme standardelor și normelor internaționale, or astfel de evaluare a alegerilor o face Occidentul, structurile care vin – OSCE, Consiliul Europei”, a adăugat el.

De asemenea, analistul, și-a exprimat dorința ca guvernarea „să refuze la ideea implementării acestui sistem mixt”, însă susține că, „cu cât mai multe prostii și greșeli comite, cu atât mai bine este pentru țară, pentru că așa puterea își apropie obștescul sfârșit”.

Mihaela Conovali

Share