Replica tăioasă a Maiei Sandu adresată deputatului Valeriu Munteanu

Replica tăioasă a Maiei Sandu adresată deputatului Valeriu Munteanu

Ministrul Educației Maia Sandu i-a dat replica deputatului liberal Valeriu Munteanu, într-o postare pe Facebook.

 “În data de 17 martie deputatul Valeriu Munteanu ne-a adresat o interpelare în care învinuiește Ministerul Educației de faptul că a „oferit un răspuns evaziv la interpelarea publică adresată în ședința Parlamentului din 5 martie”. Precizez că Ministerul Educației a răspuns direct și deschis și va răspunde în continuare la toate întrebările venite din partea domnului Munteanu, precum și din partea oricăror alți cetățeni ai Republicii Moldova. Ministerul Educației este una dintre instituțiile care respectă principiul eticii și deontologiei profesionale și care și-a asumat o comunicare sinceră și deschisă cu toată societatea.

În acest context, acuzația că am fi creat o situație „echivocă și suspiciuni părtinitoare” este una nefondată. Este la fel de lipsită de temei și nemulțumirea domnului Munteanu precum că reprezentanții Ministerului Educației nu s-au prezentat în plenul Parlamentului. În calitatea sa de deputat, domnul Munteanu cunoaște că săptămîna trecută legislativul nu a avut ședințe în plen. Putem doar să ne întrebăm ce urmărește domnul Munteanu atunci cînd lansează acuzații nefondate”, a scris ministra.

Doina Secrieru

 

Share