(INTERVIU) Vaja Jhashi: Suntem pur şi simplu obligaţi să promovăm imaginea ţării, fiind unica companie din Moldova cu rating internaţional independent şi cu recunoaştere internaţională de nivel înalt
În cadrul unui interviu acordat portalului nostru, Vaja Jhashi, proprietarul holdingului Trans-Oil, a deschis mai multe paranteze importante privind activitatea acestuia.
Trans-Oil a venit pe piaţa Republicii Moldova în 1998, achiziţionând elevatorul din Căuşeni, iar acum este practic cea mai cunoscută companie din ţara noastră la nivel mondial. Cum aţi reuşit?
V.Jh.: Acesta e meritul întregii echipe pe care am onoarea să o conduc. Şi să ştiţi că, atunci când sunt întrebat despre reuşitele înregistrate în toţi aceşti ani, pe lângă cele ce ţin de business, eu tot timpul scot în evidenţă echipa. Or, într-adevăr, am reuşit să consolidăm o adevărată echipă de profesionişti, oameni dedicaţi trup şi suflet activităţii pe care o desfăşoară.
Având o astfel de echipă, o abordare de business clară, obiective bine stabilite şi acţiuni gândite temeinic pentru realizarea lor, am urcat în ascensiune toate treptele importante în procesul de dezvoltare continuă a holdingului nostru. Vorbim de un proces deloc uşor, care ne-a adus şi rezultate pe măsură, dar şi satisfacţie ca urmare a gândului că suntem utili producătorilor agricoli, economiei ţării, în general.
Care din investiţiile efectuate până acum în Moldova le consideraţi cele mai importante?
V.Jh.: Toate au fost şi sunt importante şi toate la timpul lor au corespuns strategiei noastre de dezvoltare. Fiecare acţiune pe care o facem noi nu e ceva separat, dar se încadrează în ampla viziune de business pe care o avem. E ca şi cum ai vorbi de un ceas, care în general reprezintă un mecanism complex, însă pentru buna lui funcţionare e necesar ca fiecare detaliu să funcţioneze perfect. Aşa e şi la noi, fiecare componentă a holdingului activând în corelare şi în strictă coordonare cu celelalte, pentru a genera eficienţă maximă.
Totuşi, dacă e să ne referim la investiţii, dar şi la ceea ce Dvs. aţi numit dezvoltare în ascensiune, care au fost treptele importante urcate de holdingul Dvs. în Moldova în mai bine de două decenii de când activaţi aici?
V.Jh.: După cum aţi menţionat şi dvs., am început investiţiile în Moldova în 1998 prin achiziţionarea elevatorului din Căuşeni. Apoi a urmat: deschiderea unui terminal pentru cereale în Portul Giurgiulești; lansarea proiectului Greenfield pentru construirea unei instalații multiple de extracție a semințelor cu ulei în sudul Moldovei în oraşul Ceadâr Lunga; deschiderea unui terminal de uleiuri vegetale în portul Giurgiulești, cu o capacitate de comercializare de 300 KMT pe an; achiziționarea şi modernizarea totală a uzinei de producere a uleiului din Bălţi cu linii de rafinare şi îmbuteliere, dar şi asigurarea capacităţii de prelucrare a 1300 tone de seminţe de floarea soarelui în 24 de ore; construcţia şi achiuziţionarea a 18 elevatoare cu o capacitate de depozitare de circa 900 000 tone; organizarea propriului parc de vagoane – 175 de vagoane noi cu buncăre pentru cereale (capacitatea: 116 metri cubi); extinderea terminalului de export de cereale din Portul Internațional Liber Giurgiulești; sporirea capacităţilor uzinei „Floarea Soarelui” drept urmare a instalării unei noi divizii moderne de extracție a uleiului; lansarea, în Portul Liber Giurgiulești, a liniei pneumatice de alimentare cu cereale, de 515 metri lungime, cu o capacitate de 250 de tone pe oră, care uneşte ambele terminale ale grupului Trans-Oil din Port; în octombrie 2021 vor fi finalizate lucrările de construcţie a uzinei de prelucrare a uleiului în Portul Internaţional Giurgiulești cu capacitatea de prelucrare a 700 tone de materie primă pe zi, valoarea investiţiei fiind de 32 mil. dolari SUA.
Pe scurt, aceasta e calea investiţională parcursă de Trans-Oil în mai bine de două decenii, acea dezvoltare în ascensiune despre care aţi întrebat.
Presupun că pentru toate aceste proiecte a fost nevoie şi de bani mulţi. Cum îşi finanţează Trans-Oil proiectele de extindere/dezvoltare?
V.Jh.: Trans-Oil are aceeaşi abordare de business ca şi majoritatea companiilor din ţările cu economii dezvoltate. Pe de o parte, noi folosim resursele proprii şi aici nu în zadar am menţionat că dezvoltarea noastră a fost în trepte – fiecare nouă investiţie/achiziţie era făcută în momentul în care ne puteam permite acest lucru din punct de vedere financiar. În al doilea rând, noi avem o politică destul de activă de atragere a banilor investitorilor pentru dezvoltarea holdingului.
Vă referiţi la emisiunile de eurobonduri pe care le faceţi: 300 milioane de USD în 2019 şi 400 milioane USD în 2021?
V.Jh.: Inclusiv. Voi aminti şi cu această ocazie că eurobondurile noastre emise în 2019 au fost achiziţionate de investitori din Elveţia, Marea Britanie, SUA, iar cele emise în 2021 – de investitori din Europa continentală, SUA, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Orientul Apropiat, Africa de Nord şi Asia. În context, ţin să menţionez şi acel interes sporit pe care l-am atestat în acest an faţă de emisia noastră din partea instituţiilor financiare internaţionale, cum ar fi Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre sau Banca Investiţională Internaţională.
Vorbind despre interesul investitorilor faţă de Trans-Oil, nu pot să nu vă întreb despre rolul important jucat de Oaktree Capital Management….
V.Jh.: Într-adevăr, e vorba de un moment important care ţine de dezvoltarea Trans-Oil. În 2019 Oaktree Capital Management (OCM) a intrat în acţionariatul Aragvi Holding International Ltd (compania-mamă a Trans-Oil Group), devenind astfel acționar al Trans-Oil Group. Ca să înţeleagă cititorii dvs. cât de important este acest lucru, voi aminti că Oaktree Capital Management este o companie americană de conducere globală a activelor, specializată în investiții alternative (inclusiv capital privat), cu peste 120 de miliarde USD de active administrate.
Cum aţi reuşit să ajungeţi unica companie moldovenească evaluată cu rating personal de prestigioase agenţii de rating internaţionale cum ar fi MOODY’S, S&P și Fitch Agencies. Ce sentimente vă încearcă ştiind că sunteţi unici în Moldova din acest punct de vedere?
V.Jh.: Cred că ar fi cazul să deschidem unele paranteze la tema abordată de dvs. încât cititorilor site-ului dvs. să le fie mai clar despre ce vorbim.
Într-adevăr, în 2018, Trans-Oil a înregistrat un rezultat incredibil – a fost evaluată de Agenția MOODY’S, devenind prima companie din Moldova care a fost calificată independent de o agenție de rating internaţională. Noi ne-am simţit atunci mândri atât pentru Trans-Oil, pentru minunata noastră echipă care a înregistrat această performanţă, cât şi pentru Republica Moldova. Or, în premieră denumirea ţării era enunţată într-un astfel de context.
În 2019, Trans-Oil a fost evaluat de S&P și Fitch Agencies – Corporate Family Rating. Iarăşi, ar fi de menţionat că nu există alte companii în Moldova care să beneficieze de evaluarea IRA. Şi din nou voi spune că ne-am simţit mândri şi pentru Trans-Oil, şi pentru Moldova.
Iar emisia de eurobonduri din acest an, la care dvs. v-aţi referit ceva mai devreme, a obţinut rating-ul „B” de la Fitch Ratings și rating-ul „B-” de la S&P Global Ratings.
Pentru noi este nu doar o mândrie faptul că avem rating internaţional personal, dar şi o mare responsabilitate, căci e vorba şi de imaginea ţării şi trebuie să avem o prestaţie de nivel. Apropo, ne-am bucura dacă şi alte companii din Moldova ar înregistra asemenea performanţă, or, în final, aceasta se expune pozitiv asupra imaginii ţării, în general.
Ce planuri de viitor are Trans-Oil?
V.Jh.: Planurile sunt pe cât de simple, pe atât de ambiţioase. Pe scurt, voi spune că vom continua să urmăm strategia noastră de dezvoltare regională. În 2020 am achiziţionat cea mai mare uzină de prelucrare a seminţelor de floarea soarelui din Serbia, care are o capacitate de prelucrare a 350 000 tone de materie primă pe an. La fel, am achiziţionat porturile fluviale Pancevo şi Bacika Palanca, precum şi o reţea de elevatoare cu o capacitate de depozitare de 500 000 tone. În 2021 intenţionăm să achiziţionăm şi să exportăm din Serbia circa un milion tone de producţie. De asemenea, am modernizat în totalitate uzina de producere a uleiului din floarea soarelui din România, care deja are capacitatea de a prelucra 600 tone în decurs de 24 de ore.
Noi acţionăm concomitent în trei direcţii: interesele holdingului, interesele partenerilor cu care lucrăm în Moldova şi peste hotare, dar şi imaginea ţării, pe care suntem pur şi simplu obligaţi să o promovăm, fiind unica companie din Moldova cu rating internaţional independent şi cu recunoaştere internaţională de nivel înalt.