Gheorghe Cavcaliuc: Împreună cu echipa mea, ne-am propus să fim acea schimbare benefică pe care o așteaptă toți de aproape 30 de ani
Interviu cu Gheorghe Cavcaliuc, președintele Partidului Acasă Construim Europa „PACE”, pentru Almanah Politic
Cine este Gheorghe Cavcaliuc la această etapă?
Gheorghe Cavcaliuc este omul în spatele căruia statul și cetățenii se simt în siguranță, omul care va aduce siguranța și bunăstarea pentru fiecare om, familie, sat, oraș și pentru Republica Moldova.
Este omul care muncește de obicei 18 ore din 24, inspiră și motivează prin exemplul propriu și puterea sa de a mișca lucrurile. E cel care dintotdeauna a gândit la scară largă și a influențat mersul pozitiv al lucrurilor. Mereu a dat dovadă de hotărâre și de capacitatea de a fi un conducător respectat. Are grijă de echipa sa și investește continuu în bunele practici pentru ca fiecare să se simtă bine la locul său fiind apreciat pe merite.
Gheorghe Cavcaliuc se distinge printr-un talent nativ deosebit de conducător, printr-o mare capacitate de aprobare și asumare a deciziilor.
Este un lider apreciat și respectat. Își respectă mereu promisiunile și niciodată nu cedează în fața greutăților.
În aparițiile sale publice este conștient că fiecare cuvânt al său are o greutate incontestabilă și, discutând cu mii de cetățeni din raioanele țării, a înțeles că ei așteaptă o schimbare spre bine, iar promisiunile făcute, cu siguranță, vor fi respectate.
Gheorghe Cavcaliuc are capacități extraordinare de a organiza activități, de a motiva colegii, de a coordona și de a controla procesul permanent, și se bazează pe câteva valori foarte importante – valoarea lucrului bine făcut, concentrarea pe performanță, asumarea riscului, responsabilitate, corectitudinea față de legi și de cetățenii acestei țări.
V-ați evidențiat de-a lungul timpului datorită implicării Dvs. în cadrul mai multor campanii sociale care s-au bucurat de mari aprecieri, precum „Bunicii Grijulii”, „Copil școlarizat – copil protejat”, „Sector de Supraveghere de vecinătate”, „O jucărie pentru zâmbetul copiilor”, „Birouri de reabilitare psihologice” . Cum evaluați impactul pe care l-au adus societății aceste proiecte sociale?
Probabil cel mai corect ar fi să vorbească oamenii despre rolul și impactul pe care l-au avut aceste campanii în societate, despre necesitatea lor vă pot spune cu certitudine că a fost unul extrem de mare, or efectele lor sunt simțite și astăzi de societate. Până a demara, vreo campanie, noi discutam cu multe persoane, analizam situația din toate punctele de vedere, iar apoi elaboram structura de campanie în folosul cetățenilor. Cred că este de responsabilitatea fiecăruia să aibă grijă de cineva, fie că este apropiat sau o persoană necunoscută, dacă este în puterea noastră să ajutăm, corect ar fi să o facem. Eu, fiind într-o funcție de conducere, am avut plăcerea și onoarea să cunosc, prin intermediul acestor proiecte, foarte mulți oameni minunați, care au fost extrem de entuziasmați și ne-au mulțumit foarte mult pentru implicarea noastră, pentru că așa am putut schimba ceva real în țara noastră. Iar dacă oamenii vorbesc, presa este alături de noi, înțelegem că facem ceea ce este corect.
Activitatea la IGP a devenit o carte de vizită a Dvs., în care ați bifat numeroase realizări. Ce a rămas cu adevărat memorabil pentru Dvs. din acea perioadă?
Oamenii, experiența, lecțiile învățate. Poate mai presus de toate, cultivarea respectului față de cele mai importante valori: responsabilitate, demnitate, verticalitate, bun simț. Mulțumesc colegilor mei, care au crezut în mine, m-au urmat, dar și superiorilor mei, care mi-au încredințat și multe proiecte internaționale cu care am dus faima țării.
Ați avut o carieră impresionantă la MAI, dar, în mod surprinzător, ați decis să întoarceți fila și să vă implicați în politică. De ce?
Necesitatea de a mă implica în politică este una foarte matură și asumată. Chiar în ziua când mi-am anunțat decizia într-o conferință de presă, am declarat că voi consolida o nouă formațiune politică formată din profesioniști și adevărați patrioți, prin care vom contribui la dezvoltarea și prosperarea Republicii Moldova pentru urmașii urmașilor noștri!
Fiecare cetățean merită să trăiască bine în țara sa, să aibă un loc de muncă bine plătit, un trai decent aici, la noi acasă. Fără reforme lucrurile acestea nu sunt posibile și ele pot fi realizate doar cu oameni profesioniști și demni de funcția pe care o dețin. Mi-am propus foarte multe și, cu siguranță, vom reuși să le implementăm, odată cu primirea votului cetățenilor și cu accederea la guvernare. Schimbarea pornește de la fiecare dintre noi și, atunci când se implică oameni cu gândire strategică, oameni harnici și devotați, profesioniști, responsabili și obligatoriu patrioți, așa cum suntem noi, cei din partidul pe care îl conduc – PACE, schimbarea este inevitabilă.
Nemulțumirile oamenilor față de multe legi imperfecte, față de mulți conducători care ocupă funcții nu pe principii de meritocrație, dar datorită cumătrului sau nănașului, față de taxele exorbitante ale oamenilor de afacere, de tratamentele inadecvate din spitale, din lipsa de personal din diverse domenii, odată cu emigrarea celor mai buni specialiști din țara noastră, m-au determinat să iau această decizie importantă pentru mine – cea de a fi în folosul cetățeanului.
Cu siguranță, munca titanică, implicarea asiduă, dar și perseverența vor fi punctele forte ce vor aduce siguranța și bunăstarea cetățenilor Republicii Moldova.
PACE încă de la început s-a impus ca partidul cu oameni profesioniști și activi, care nu am mai fost în Parlament și Guvern, fiind poate și cel mai tânăr partid din țară… Care e secretul Dvs., cum reușiți să mențineți mobilizarea tuturor și implicarea serioasă pe toate segmentele?
Genele puternice ale părinților, buna educație de acasă, tenacitatea, responsabilitatea și gândirea strategică – cizelate în timpul studiilor și carierei profesionale anterioare, îmi ușurează foarte mult activitatea în partid și politică.
Îndemnul de la mama mea – „poate vei schimba tu ceva în țara noastră”, este temelia tuturor începuturilor mele. Îmi oferă încrederea și motivația că noi suntem schimbarea. Când spun noi, mă refer la generația tânără cu studii atât în țară, cât și peste hotarele ei.
Îmi place foarte mult zicala: „oriunde ai fi, orice ai face, lasă o urmă de neșters în urma ta”, astfel cred, cu tărie, că a venit timpul să facem schimbări majore, dar fără implicare – multe activități nu vom reuși.
Fiecare cetățean al acestei țări, inclusiv compatrioții noștri din diasporă, merită să fie tratați foarte bine și așteaptă progrese de la cei care cred că sunt foarte buni și ajung în politică, or eu, alături de echipa mea, ne-am propus să fim acea schimbare benefică pe care o așteaptă toți de aproape 30 de ani.
Fără multă muncă depusă de profesioniști, cu responsabilitate și devotament, schimbările nu vor fi.