Vladimir Putin a semnat decretele privind recunoașterea independenței autoproclamatelor republici separatiste Donețk și Lugansk

Vladimir Putin a semnat decretele privind recunoașterea independenței autoproclamatelor republici separatiste Donețk și Lugansk

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a semnat luni, 21 februarie, decretele privind recunoașterea independenței autoproclamatelor republici separatiste Donețk și Lugansk, transmite OFICIAL, cu referire la Ziarul de Gardă.

Totodată, el a semnat „acorduri de prietenie, cooperare și asistență reciprocă” cu liderul autoproclamatei republici populare Donețk, Denis Pușilin, și cu șeful orașului separatist Lugansk, Leonid Pasechnik, scrie Novaya Gazeta.

La începutul discursului său către națiune pe tema recunoașterii independenței autoproclamatelor republici separatiste, Putin a vorbit despre istorie, menționând că „va trebui să mergeți mai departe (…)”. Ulterior, președintele rus a început să vorbească despre Ucraina modernă.

În context, Putin a declarat că este necesară recunoașterea imediată a independenței republicilor separatiste Donețk și Lugansk și a cerut Adunării Federale să susțină această decizie.„Consider că este necesar să luăm o decizie care ar fi trebuit luată cu mult timp în urmă – să recunoaștem imediat independența și suveranitatea Republicii Populare Donețk și a Republicii Populare Lugansk. Cer adoptarea și după aceea ratificarea acordului pentru parteneriat și prietenie cu cele două republici (…). Cerem Kievului să înceteze imediat războiul, în caz contrar vor urma consecințe majore (…)”, a spus Putin.

Rusia neagă orice plan de a-și ataca vecinul, dar a amenințat cu acțiuni „militare-tehnice” nespecificate dacă nu primește garanții de securitate majore, inclusiv promisiunea că Ucraina nu se va alătura niciodată NATO.

Luni, 21 februarie, președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a convocat Consiliul Național de Securitate al țării. Asta după ce președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a declarat că intenționează să recunoască independența autoproclamatelor republici separatiste Donețk și Lugansk.

După anunțul făcut de Putin, Uniunea Europeană a avertizat că va veni cu un pachet de sancțiuni în cazul în care Moscova va recunoaște republicile separatiste Donețk și Lugansk.

Share