Accident feroviar în Statele Unite. Un tren a deraiat şi a căzut pe o autostradă
Un tren de pasageri a deraiat, iar un vagon a căzut pe o autostradă în apropiere de Olympia, capitala statului Washington, în nord-vestul Statelor Unite. Autorităţile au anunţat „mai mute decese” şi 77 de persoane rănite, relatează adevarul.ro.
Conform CNN trei persoane şi-au pierdut viaţa în acest accident.
Conform primelor informaţii, tehnologia ce permite evitarea acestui tip de accident prin reducerea vitezei trenurilor în situaţiile de risc nu era activată.
Trenul, în care se aflau 83 de persoane, dintre care 78 de pasageri, circula între Seattle şi Portland. Incidentul s-a petrecut la sud de Tacoma, în districtul Pierce, Washington. Trenul, în care se aflau 83 de persoane, dintre care 78 de pasageri, circula între Seattle şi Portland.
Potrivit unor noi imagini filmate de CNN cu un elicopter, toate cele 8-9 vagoane ale trenului, cu excepţia locomotivei, au deraiat, unele dintre ele ajungând chiar într-o zonă împădurită din apropierea podului unde s-a întâmplat catastrofa.
Miahela Rotari