Expert: Este timpul să avem mai puține eșecuri în economie și administrație, e timpul pentru transformări cerute de cetățeni

Expert: Este timpul să avem mai puține eșecuri în economie și administrație, e timpul pentru transformări cerute de cetățeni

În perioada 5-7 septembrie, experții IDIS Viitorul, Viorel Chivriga și Victor Parlicov, au participat la lucrările celei a 27 ediții a Forumului Economic de la Krynica, Polonia – potrivit unui comunicat de presă.

„Acordurile de Asociere semnate de către Republica Moldova, Georgia și Ucraina cu UE sunt o garanție a alegerii cursului pro-EU, și în mare măsură reprezintă obligații și responsabilități esențiale în scopul susținerii unor modele democratice de guvernare în aceste țări.

Statele aflate în tranziție comit adeseori greșeli, care costă. Important nu este să nu faci greșeli, ci să recuperezi, să înveți din greșelile comise și să creezi condiții care să facă buna guvernare singura opțiune posibilă de modernizare a societăților în cauză. Mulți învinuiesc partidele și politicienii de starea precară a economiilor, dar aceste elite au apărut și datorită tipului de economie, care a urmat destrămării URSS, în condiții de incertitudine a scopurilor și amnezie a elitelor. Reformele s-au făcut mai degrabă contra cuiva decât în folosul binelui public, definit cu multă greutate de către aceste elite. Scurta istorie a tranziției este plină de cazuri în care politicienii care s-au văzut regi au pierdut puterea ori s-au trezit chiar în închisoare, în ciuda tuturor avertismentelor și predicțiilor politice.

Este timpul să avem mai puține eșecuri în economie și administrație. Este timpul pentru transformări cerute de cetățenii statelor noastre, a vorbit Viorel Chivriga în cadrul panelului „Europa la o răscruce de drum: o perspectivă europeană pentru Ucraina, Moldova și Georgia”

El a enumerat numeroasele beneficii ale Acordului de Asociere RM-UE, susținând ideea de schimbări sistemice, aduse în serviciul populației. ”La 2,5 ani după intrarea in vigoare a DCFTA-ponderea exporturilor moldovenești în UE din totalul exporturilor a înregistrat 63%, peste 60% din companiile exportatoare exportă în UE, 53,4 % din totalul ISD provin din UE, au fost adoptate 14,400 standarde europene/internaționale și anulate circa 11600 standarde moldovenești conflictuale dar și depășite ca termen,  sunt eliminate barierele în calea businessului (numai Serviciul Vamal a abrogat circa 150 de ordine a instituției), sunt armonizate la Acquis-ul comunitar legile moldovenești”.

În domeniul turismului, Viorel Chivriga, care a moderat panelul “Combaterea stereotipurilor – impactul imaginii naționale și regionale asupra turismului și dezvoltării economice”, a spus că stabilitatea politică și economică alături de climatul investițional în statele noastre sunt hârtia de turnesol  a atractivității țării pentru orice potențial investitor, iar miturile și stereotipurile pot fi combătute sau utilizate grijuliu pentru sporirea atractivității. ”Republica Moldova nu dispune de un mecanism funcţional de atragere a ISD. Sunt înregistrate unele progrese în ameliorarea performanțelor economice, reducerea barierelor pentru IMM-uri, îmbunătățirea cadrului legislativ, reducerea poverii fiscale, finanțarea afacerilor, dar, acestea sunt puțin cunoscute pentru mass-media internațională și potențialii investitori”.

La capitolul energetică, expertul Victor Parlicov a atras atenția asupra noilor tendințe de pe piața gazelor naturale, și anume a rolului crescând al SUA în calitate de furnizor de gaze naturale pe piețele regionale din Europa și din Asia. A fost accentuată importanța proiectelor infrastructurale de recepționare a gazelor naturale comprimate (LNG) – atât a celor finalizate relativ recent în Lituania și Polonia, cât și a celor în construcție, din Croația și Germania. O deosebită atenție s-a acordat necesității imperative de consolidare a interconexiunilor între sistemele de transport de gaze naturale între țările Europene, ca o premisă pentru crearea unei piețe energetice comune.

De menționat că, Forumul Economic de la Krynica reprezintă un eveniment anual, organizat la inițiativa Guvernului Poloniei pentru toți actorii regionali interesați de cooperare și progres democratic, și care este apreciat înalt de experții IDIS pentru spiritul deschis și orizonturile de cunoaștere pe care le edifică an de an într-o regiune excepțional de importantă a Europei.

 

Doina Secrieru

Share